De când mă știu am fost microbist, deci fotbalul e viața mea. M-am apucat de fotbal când eram mic copil, din cauza bunicii. Pe bunica o enerva că mă vedea toată ziua cu cartea în mână. Deși eu umblam cu cartea în mână din cauză că n-aveam ghiozdan, dar ea nu știa asta. Așa că striga mereu după mine : „Lasă naibii cartea aia, copile și du-te să bați mingea pe stadion. Vrei să ajungi inginer, ca taică-tu ? ” M-am luat după ea și-am început să joc fotbal la pitici de la grădiniță.
În clasa întîi știam absolut toate cuvintele urâte ale limbii române, de la spectatori. În clasa a doua am învățat și toate oasele corpului omenesc, de la adversari. Când m-a faultat unul pe contraatac, m-am rostogolit așa de mult, că de la centrul terenului am ajuns la marginea careului, în spatele fundașilor adverși. Iar arbitrul a trebuit să fluiere ofsaid în loc de fault. Tata m-a dus la spital. De cum a intrat cu mine în brațe înăuntru, doctorul Dănescu a și strigat la el: „Intră odată, omule ! Ce-ai rămas așa cu fărașul în mână la ușă ? ”.
Din câte țin minte, Dănescu era un doctor foarte bun. Fusese propus de două ori ca doctor sportiv la Lotul Național de Echitație, în locul doctorului veterinar, care fusese numit secretar de stat la Ministerul Sănătății. Norocul meu a fost că tata n-avea la el decât o sută de lei, așa că doctorul mi-a pus numai o mână în ghips, iar pentru cealaltă și picioare mi-a dat o rețetă de spirt, pentru frecții.
Cu ocazia asta am aflat că n-am nici un picior de lemn, pentru că frecțiile mi-au folosit. După aia, jumătate de an am stat în ghips, în poartă, pe post de portar. Nu ieșeam din poartă decât la corner și măturam tot careul cu ghipsul. Cât am avut ghipsul pus, adversarii băteau cornerul direct în aut, ca să nu fie nevoiți să intre în careu la noi. Ce nu mi-a plăcut cât am fost portar, e că trebuia să fiu tuns chel, ca să nu se agațe crampoanele atacanților adverși în părul meu, când plonjam la picioare. Atunci am descoperit și guma de mestecat Orbit. După fiecare plonjon la picioarele adversarului, nivelul pH-ului din gură creștea foarte mult din cauza sângelui care-mi curgea din gingii. Mestecând Orbit, nivelului pH-ului scădea simțitor, sângele se usca pe dinți și respiram mult mai ușor pe targă, în drum spre spital. După un timp, m-am lăsat de fotbal, la cererea Casei de asigurări de sănătate, care termina fondurile pentru tot județul, după primele două meciuri din campionat. Dar am rămas așa, cu o pasiune pentru fotbal.
De aia mă frământ toată ziua pentru copertina de la Arena Națională, nu pot dormi noaptea de grija mărcii echipei Steaua și țin toate posturile ortodoxe cu Gigi Becali și Anghel Iordănescu.
Un gânditor, nu mai țin minte dacă era comentator sportiv TV, analist militar TV sau sociolog sportiv TV a spus odată : „Fotbalul este acel joc superb în care, dacă nici una din cele două echipe nu marchează nici un punct, meciul se termină zero la zero”.
Ce ne spune nouă această frază memorabilă ? Ne spune că fotbalul este un joc superb, ceea ce noi deja știam. Ne mai spune că dacă nu se marchează nici un punct, rezultatul meciului este zero la zero (0-0), ceea ce știam. În plus, cumva mai ascuns, fraza conține și informația că meciul se termină, ceea ce bănuiam cumva, dar pierdusem din vedere din cauza restului de informații. Unii experți în fotbal atribuie paternitatea acestei cugetări lui Gheorghe Hagi, alții lui Laurențiu Reghecampf. Despre maternitatea cugetării nu se știe nimic, deci măcar nu poate s-o înjure nimeni de mamă. Acest gânditor ar trebui descoperit urgent, până la alegerile următoare, deoarece ar merita cu prisosință să fie președintele nostru. El nu pare nicidecum mai deștept decât noi, ba dimpotrivă, dar e clar că are o anume impetuozitate și nu se ferește să spună pe nume lucrurilor. Mai ales când lucrurile nu au nici o nevoie să le spună cineva pe nume. Părerea mea e că ar trebui să mixăm mai mult fotbalul cu politica, căci sunt singurele două domenii la care se pricepe toată lumea. Și n-ar trebui decât să respectăm două principii :
- În politica românească, sula n-are nimic comun cu prefectura
- În fotbalul românesc, oricum îți așterni, tot prost dormi.
Dorule, preiau și eu un pic legătura ca să precizez ,respectând adevărul istoric,că a fost un singur caz (excepția care confirmă regula) în care sula a avut treabă cu prefectura : când prefect de București a fost domnișoara Mioara Mantale …Cât despre dormit, doar nu ai uitat proverbul din studenție :”Cum îți așterni…cum vine altul și se culcă în locul tău !”
Mai Dorule si mai Cristiane,ati ramas tot asa de spirituali ca pe timpurile aproape imemoriale.Cand vom vedea inteligenta si spiritualitatea voastra in PIATA VICTORIEI.Atunci vom vedea milionul de protestatari,dornici nu numai de divertis-ment ci mai mult de un viitor frumos dragii noastre tarisoare.
De divertis-ment oricum mai sunt foarte puțini dornici, țara o arde pe comedie acum
proverbul nu l-am uitat, e invenția lui Toni Grecu, știu. Ce-o mai fi făcând domnișoara Mantale ?
Suporterele din galerie, cu sau fără telefon mobil, nu au fost menționate deloc. Probabil lor le este greu să li se spună pe nume. Lipsa lor din axiomă este o atitudine total microbistă.
Mi-e un pic și mie rușine că am momente de sexism. Încerc să mi le reprim, uneori nu reușesc