După mintea mea, întreprinderea ideală este cea formată dintr-un singur om, care nu produce brânză, pantofi sau microprocesoare, ci direct bani. Forma prostească a acestei întreprinderi este falsificatorul de bani, care mai devreme sau mai târziu este prins și întreprinderea dispare. Forma ideală extremă a întreprinderii ideale este când produce bani nepurtători de taxe, situație valabilă numai dacă întreprinderea este ministru sau alte forme de funcționar public, care ia șpaga direct în cont într-o bancă din Elveția sau într-una dintr-un paradis fiscal.
O formă ceva mai puțin ideală este întreprinderea individuală manelist sau cântăreț de muzică populară, care are avantajul că banii nu se iau în cont, ci la palmă – sau ad labam( în latina vulgară) dar cu dezavantajul că banii, fiind numerar- sau cash (în engleza vulgară) nu pot depăși ca volum o valiză obișnuită. O formă foarte rară de întreprindere ideală este cea formată din câștigătorul la 6 din 49, la ruletă , la bingo sau la pariuri sportive -cu dezavantajul că întreprinderea produce bani o singură dată în existența ei, iar momentul nu poate fi calculat precis. Dacă întreprinderea continuă să funcționeze și după momentul acesta, inevitabil dă faliment, din cauza blestematelor de legi ale probabilității.
Forma stabilă de întreprindere ideală este vedeta. Deși banii pe care-i produce sunt impozitați de stat, aceștia sunt atât de mulți, încât, chiar dacă-i impozitezi, rămân mulți. Totuși, orice vedetă care se respectă nu plătește impozite prostește. Vedeta are un tată sau o mamă sau un păcălici din familie care în cazul că evaziunea fiscală e descoperită merge la închisoare în locul ei, iar vedeta produce bani mai departe. (exemplu –tatăl întreprinderii Steffi Graf ) Vedetele pot fi reale, de exemplu George Clooney, James Lebron, Simona Halep sau imaginate, exemplu Kim Kardashian, Lorena Bobbitt, Bianca Drăgușanu – dar bani produc oricum. Cu diverse prilejuri, fiind în fond ființe umane, aceste întreprinderi fuzionează formând consorții – de exemplu Pitt-Aniston, Pitt – Jolie, Antonia –Velea, Rădulescu-Bănică Junior. Ciudat este că unirea dintre vedete este consorțiu-la singular, dar membrii ei sunt consorți. Adică, cu alte cuvinte, un consorțiu apare format din doi consorți, un consort și o consoartă. Prost să fii și tot te doare capul !
Acum putem enunța legea fuziunii dintre vedete sau Legea Pitt-Jolie
Suma banilor pe care-i produce un consorțiu de vedete este întotdeauna mai mare decât suma produsă de consorți individual și anterior .
Încercând să verific legea Pitt- Jolie pentru consorțiul Felix Baumgartner –Mihaela Rădulescu, am descoperit următoarea situație halucinantă: Veniturile consoartei R (pensia alimentară Schwartzenberg+ salariul de star la Românii au talent) adunate cu veniturile consortului B ( sărituri cu parașuta + raliuri diverse) erau aceleași . În timp ce reflectam dacă austriacul Felix știe la ce se expune, sărind cu parașuta de la 39 000 de metri, când abilitatea tuturor femeilor din Moldova ( deci implicit și a Mihaelei) de a face o colivă fantastică este renumită pe plan mondial, am descoperit această informație certă în ziarul Libertatea :
EXCLUSIV | Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner s-au iubit în 12 ţări, pe două continente!
În acest moment am putut elabora o consecință a legii Pitt –Jolie, pe care am denumit-o Paradoxul Baumgartner-Rădulescu
În cazul particular în care un consorțiu de vedete se iubește în 12 țări, pe două continente, acesta produce mai puțini bani decât înainte de fuziune.
O consecință paradoxică perfect logică.