După cum mulți dintre voi știu deja, există o mică parte a populației din orice țară care e formată din cetățeni cărora le este jenă să lucreze la stat, dar care detestă și mai tare patronii scârțari din sectorul privat.Prin urmare, din cauza blestematului de instinct de supraviețuire, acești cetățeni trebuie să-și descopere neapărat un spirit antreprenorial pe care nu-l au, că altfel mor de foame. Ei se întreabă adesea dacă nu cumva există un model prestabilit de business, ceva ca un template de Microsoft Word care să le ofere ceva mai multe șanse de succes financiar decât celelalte. Fără a avea pretenția că am epuizat toate variantele posibile, vă ofer mai jos trei modele de business care au speriat lumea.
- Modelul american. Corporația multinațională Intel
Într-o bună zi, doi ingineri americani, Robert Noyce și Gordon Moore, care lucrau în timpul liber ca patroni la firma Fairchild Semiconductors din San Jose, California s-au hotărât să înființeze o altă firmă în Santa Clara, California și să construiască acolo microprocesoare. I-au pus firmei numele Intel, care însemna Integrated Electronics, deci nicio legătură cu spionajul sau cu inteligența. Întâi și întâi au construit un microprocesor din siliciu cu piciorușe din metal, învelit în plastic. Cu banii pe care i-au luat din vânzarea lui, au cumpărat siliciu, metal și plastic pentru alte două microprocesoare și le-au fabricat și pe acelea. După care le-au vândut și pe ele și cu banii obținuți au cumpărat siliciu, plastic și metal pentru patru microprocesoare. Și-așa mai departe, zi de zi, au tot vândut ei ce-au fabricat, în progresie geometrică binară, până s-au îmbogățit și-au speriat toată lumea.
2. Modelul românesc. Corporația multijudețeană Teldrum
Doi ingineri români, au făcut ei o firmă și i-au pus numele Teldrum, care nume sugera că dacă cineva dădea un telefon, atunci Statul plătea firma din banii contribuabililor ca să-i facă un drum. Pe unul din ingineri îl chema Liviu Dragnea, dar pe celălalt nu știm cum îl chema pentru că Liviu n-avea nicio legătură cu el. Și s-au tot gândit ei ce să facă să ajungă bogați, dar nu le trecea prin cap nimic. Așa că unul din ei, cel care nu avea nicio legătură cu firma și nici cu celălalt, s-a băgat în politică și a comandat de la firmă un drum. Cu banii obținuți pentru primul drum n-au construit drumul, ci i-au dat cadou cui trebuia ca să obțină de la stat două comenzi pentru alte două drumuri. Cu banii obținuți pentru noile drumuri au făcut la fel și-au primit comenzi pentru patru drumuri. Și s-au tot îmbogățit ei așa în progresie geometrică binară până au speriat lumea.
3. Modelul Rotschild. Fără corporație, pe Persoana fizică financiar autorizată George Soros
Un tânăr economist ungaro-american, pe numele lui de-acum George Soros și pe numele lui de atunci Gyuri Schwartz, a economisit într-o zi două mărci germane, pe care le câștigase vânzând un dolar. Cu cele două mărci, el a cumpărat o liră sterlină, pe care a vândut-o și cu banii obținuți a cumpărat două lire sterline. Pe care le-a vândut și cu banii obținuți a cumpărat opt lire sterline. Mai departe, el a vândut cele opt lire sterline și din profitul obținut a cumpărat 10 000. Apoi a speculat cele 10 000 de lire sterline și a câștigat un milion, pe care l-a speculat și câștigat 20 de miliarde. A speriat el cât de cât lumea cu modelul lui, după care a înființat un ONG. Cu banii pierduți la primul a mai înființat două. După care, din banii pierduți, a mai înființat opt și așa mai departe, în progresie geometrică binară, până când a înființat toate ONG-urile din lume. Și abia atunci a speriat lumea de-a binelea.
Aceste trei modele de business care au speriat lumea explică, atât pentru analiștii politici, cât și pentru oamenii normali la cap, de ce Liviu Dragnea își iese din sărite ori de câte ori aude de multinaționalele americane sau de George Soros.