Dragă domnule Cătălin Măruță,
Mă numesc Eleonora Kasinsky din Tecuci și aș vrea să vă sugerez și eu un proiect de reality-show la PRO TV sub numele „România plătește”. Ideea show-ului este să filmați locatarii din blocul G13, din strada Avocat Mircea Berevoianu din Tecuci, chiar în ziua de plata întreținerii, care este un spectacol de va bate la audiență toate show-urile de amanet. Conceptul emisiunii este că avem doi poli de putere, administratorul Șomoiog și președintele de bloc Beniamin Bulancea, care suferă amândoi de beția puterii, deci elementul bețiv care asigură succesul în audiențe, pe stil Celentano- Las Fierbinți este asigurat metaforic, ceea ce nu s-a mai făcut în România. Ei se luptă între ei care fură mai mult. Președintele e personajul rău, care fură de la întreținere non-stop, iar administratorul e caracterul cumsecade, care nu fură decât vara. Iarna, când e mare întreținerea și îi e greu omului s-o plătească, Șomoiog nu fură nici să-l picuri cu ceară. Ceea ce sunt sigură că îl va face simpatic în ochii publicului și avem și binomul pe stil american, bad guy- good guy, cu specific românesc. De cazurile sociale, așa de îndrăgite la români, nu trebuie să vă faceți griji să le născocească scenariștii, toți locatarii sunt fie coate-goale, fie rupți în cur. Deci e chiar situația ideală, în care sunt două tabere de oameni necăjiți, pe care moderatorul îi poate asmuți între ei după cum cresc audiențele. Elementul sexy, indispensabil unui show televizat, poate fi asigurat de cabinetul de mesaj erotic de la etajul doi, la preț foarte mic, eventual o plasare de produs în cadru, să-și facă și fetele o mică publicitate.
Infrastructura blocului este ideală, tot ce și-ar putea dori un producător. Din construcția comunistică a pereților și tavanelor, toate camerele sunt nativ audio, se aude perfect orice sunet de la parter până la mansarda de la etajul 5. Deci nu mai trebuie decât niște camere wireless video, care se pot monta direct pe cap la locatari, cu condiția să fie atașate la niște căciuli. Că acum este așa de frig în bloc, că ei le-ar purta fericiți și în baie, la duș sau alte activități.
Juriul se poate instala în apartamentul meu, la etajul trei, prima ușă pe dreapta cum ieși din lift. Dacă poți ieși, că de cele mai multe ori e stricat. Alt avantaj este că, din cauza reclamațiilor mele repetate că nu e posibil să stăm cu orele în lift pînă se deschide ușa, administratorul Șomoiog ne-a montat un încărcător universal de telefon în lift, să putem încărca telefonul și să ascultăm muzică la mobil, pînă deschide el ușa. Vă dați seama cum ar arăta domnii Smiley și Bartoș, vorbind din lift la mobil cu juriul din apartament ? Trăznet !
Dacă am reuși să-l mai convingem pe domnu Moroșanu, zis „Moartea din Carpați” să se mute o lună la apartamentul șapte, unde e spartă țeava la caloriferul din bucătărie, am avea și o vedetă în reality show și un șapte la sută de rating ar fi garantat nouăzeci la sută.
Ca juriu propun pe vedetele Liviu Vârciu- atractiv pentru femeile sub un metru cincizeci, Dragoș Bucurenci-atractiv peste 1,75 m la ambele sexe și Andra, atractivă la bărbați și care mai prezintă și avantajul că vă mai intră un bănuț la bugetul familiei.
Din când în când o mai aducem pe Loredana să cânte, ca să nu bată la ochi că ați băgat-o numai pe Andra și să iasă vorbe că e conflict de interese. Ha-ha, am glumit !
Ca plată, dacă achită PRO TV-ul întreținerea la tot blocul pe durata filmărilor și mai dă un catering de mâncare pe ziua de filmare e mai mult ca suficient, că restul așteptăm de la guvern. Că ceva-ceva tot o să deie și ei, că ne-o promis.
P.S.
Domnu’ Cătălin,
Dacă ideea de show „România plătește” nu vă place, aș vrea să vă solicit sprijinul pentru a realiza un „sex tape” pe USB de calculator, pe care să-l analizăm împreună cu un analist de porno în emisiunea „La Măruță”. Eu pun la bătaie îndemânarea mea feminină nativă de 20 de ani de activitate sexuală și postul să pună la bătaie un protagonist masculin mai vedetă, minim Marcel Toader .
Cu drag,
Eleonora Kasinsky