Urmare din La Nuit All The Chats Are Grey
Din seria Scene din viața modernă de familie
Victor Hogeacu se considera o persoană cu nervii foarte tari. Nu erau nici două zile de când asistase la o scenă în tramvaiul 41 în care o bătrânică era jefuită de două țigăncușe de 12 ani și se stăpânise perfect ca să intervină în orice fel. Iar cu trei săptămâni în urmă, când era în metrou și un turist neamț scăpase pe jos o hârtie de 100 de euro, călcase cu gheata peste ea și rămăsese neclintit douăzeci de minute, cât timp neamțul se tânguise și întorsese tot trenul cu susul în jos . După ce nemțul coborâse, Victor își luase bancnota muncită, fără să se încânte de felicitările invidioase pe care le primise de la toți ceilalți compatrioți români din vagon. Cu toate acestea, priveliștea oferită de Nelu Cozmâncă,care se bălăngănea numai în boxeri,în răceala nopții, peste pervazul lunecos, îl înfiora puțin. “Victore, dai și tu țigarea aia odată ? ” –își repetă întrebarea Gelu Cozmâncă , cu vocea la fel de gâjâită ca și prima dată. “Ai răbdare, frate, că nu dau acum năvală turcii ” –mârâi Victor, întorcându-se în cameră ca să caute țigările. Aici avea ceva dreptate.Turcii nu dădeau năvală acum.Turcii dăduseră năvală în blocul lor în 2008, când cumpăraseră toate apartamentele de la etajele opt,nouă și zece sperând să le vândă în doi ani cu profit de minim 50 la sută, păcăliți de declarațiile premierului Tăriceanu că economia românească duduie . De atunci,de fiecare dată când oricare dintre turcii din bloc rostea numele Călin Popescu Tăriceanu, avea grijă să bea înainte un litru de apă, ca să poată scuipa la fiecare din cele nouă silabe . Victor luă pachetul de Kent de pe masă,se întorse cu el la geam și i-l întinse lui Cozmâncă . “Ia câte crezi că-ți trebuie, Gelule ” –zise el simțindu-se generos,stare pe care o notă imediat și pe Facebook-ul deschis pe smartphone. “ Că numai tu îți poți da seama cât mai reziști atârnat acolo ” .
După două-trei încercări inutile de a apuca o țigară, mișcări care-l făcură să semene cu un cimpanzeu agățat de o bară de oțel încinsă la roșu și fixată la o înălțime de 15 metri, Gelu Cozmâncă renunță obosit. ”Frățíoare, mai bine bagă-mi tu țigarea în gură, ca să mă pot eu concentra mai bine să mă țin de pervaz ” . “Asta voiam să-ți propun și eu ” – zise Hogeacu,după care trase o țigară din pachet, o aprinse cu bricheta, o legă cu o sârmă subțire și o potrivi cu precizie între buzele lui Cozmâncă . ” Gelule ar fi mai bine să-ți economisești forțele,ca să fii în stare să te agăți de ceva când o să cazi ” . Gelu trase cu sete din țigară, expulză un nor de fum și spuse nedumerit : “Ce vrei să spui cu asta ? ” “Păi cât crezi că o să mai reziști agățat acolo ? ” –întrebă Victor mirat. Cozmâncă se gândi câteva secunde,apoi mai trase un fum din țigara de la capătul sârmei și spuse cu regret : “Aici cam ai ceva dreptate, Victore. Uite că la asta nu m-am gândit ! ” . Victor dădu din umeri .”Stai liniștit , frate. Mă gândesc eu pentru amândoi acum și data viitoare, dacă o fi invers, te gândești tu ,ca să fim chit ” “Corect, că nu-mi place să rămân dator” –încuviință calm Cozmâncă și mai trase un fum . Acum, că avea pe cineva care putea gândi limpede în locul lui, fără a fi panicat de grozăvia situației,se simțea mult mai relaxat. “Din câte văd eu ” –începu cu o voce sigură Victor Hogeacu, “avem la dispoziție trei variante. Varianta unu : sun la 112 și vin pompierii…”
“Fără 112 și mai ales fără pompieri” –îl întrerupse Cozmâncă , speriat. “Dacă vin pompierii, vine Popiștean de la șapte care-i de serviciu pe tură și nu vreau să mă vadă ” “De unde știi tu că-i pe tură Popiștean ?” –întrebă Victor .”Păi, dacă nu era el de serviciu, nu mai mergeam nici eu la nevastă-sa și nu mai săream pe geam ca să ajung aici la tine” .”Nu pricep nimic ” –făcu Hogeacu. “Păi dacă bărbat-su nu-i acasă, de ce te-ai tirat pe geam ?” “You don’t know nothing, John Snow” – rânji Cozmâncă superior.” M-am tirat pentru c-a venit Giovani Balău, ălălalt de e combinată Veronica cu el, patronul de la Minimarket. M-ai înțeles acum ? ” . Victor clătină negativ din cap. Încercând să se așeze cumva mai bine, Cozmâncă își agăță boxerii în țeava de scurgere pentru condensul de la aerul condiționat. Zgomotul de țesătură sfâșiată și fâlfâitul chiloților rupți care coborau lin spre parter îl făcu să tresară necontrolat. “Acum chiar că nu mai poți suna la 112, Victore ” –oftă el din fundul pieptului. ”Zi mai bine varianta doi ” . Victor Hogeacu încuviință și-i aprinse a doua țigară. “Nu vreau să cobesc,dar trage cu grijă din asta,că e posibil să fie ultima,Gelule ! ” Cozmâncă trase din țigară ascultător și-și ciuli urechile. Nu era greu,din cauza frigului nopții, aproape toate părțile corpului i se ciuleau pe rând, inconștient. “Varianta doi este să-ți faci vânt spre țeava de scurgere de la aerul condiționat, te prinzi strâns de ea și aluneci drumul lipit de țeavă până la etajul trei,unde stai tu,sau până când te oprești, dacă asta nu-ți iese” -continuă Victor calm. “Asta ar fi mers mai bine dacă mai aveam chiloții pe mine ” –constată Cozmâncă.”Așa o să mă frec cu coișoarele de țeavă de-or să-mi iasă ochii din cap”
“Partea bună e că țeava e atât de rece, că prin frecare de-abia o să te mai încălzești nițel ” -zise Victor,nu foarte convins, după care se gândi să-l liniștească puțin : “ Vrei să auzi și varianta trei, Gelule ? ” Cozmâncă mai trase cu sete un fum din țigară și deschise gura să spună ceva, când, cu totul pe neașteptate, fereastra de la etajul șase se deschise brusc și cineva aruncă o pungă cu gunoaie, care-l nimeri direct în cap. Bruma de echilibru pe care o mai păstra se destrămă în secunda următoare,mâinile îi alunecară de pe pervaz,căzu în gol un etaj, se agăță de antena de satelit a vecinului de la patru care se rupse,trecu în balans pe lângă balustrada balconului propriu de la etajul trei și se prinse în ultima clipă de țeava de scurgere a condensului la etajul doi ,de unde alunecă scrîșnind din dinți pînă la parter. “Dacă aveam și eu niște vecini civilizați în bloc așa ceva nu s-ar fi întîmplat ” –gândi el pe jumătate leșinat de durere. Ridicând privirea spre etajul cinci, văzu fața îngrijorată a lui Victor Hogeacu care se uita încordat în întuneric . “Gelule, ești întreg?” Cozmâncă se pipăi câteva secunde, apoi mormăi în liniștea nopții “ Da, frate, stai liniștit !”
“Să vii mâine pe la mine să-ți spun a treia variantă” –mai spuse Victor și închise geamul . “Tu-ți varianta mă-tii care te-a făcut” –înjură în șoaptă Cozmâncă, șchiopătând în pielea goală spre ușa de la intrarea blocului . În gând, el îi mulțumi lui Dumnezeu, care îl salvase în cădere și mamei sale, care îi pusese încă de la trei ani cheia de la apartament la gât și-l învățase să nu și-o scoată de acolo în absolut nici o împrejurare .
Cheia de bolta a naratiunii, plasata cu un normal firesc in incheiere,
lasa despuiata, pardon, descuiata imaginatia cititorului avid, in broasca usii apartamentului de la un anumit etaj, parca 7.
Suspansul actiunii e strecurat cu o maiestrie artistica perfida, autorul incercand sa ne abata atentia cu clenciul celei de a treia variante,
lasand insa nelamurit esentialul apoteotic : era, sau nu era, lift pe scara?
Mare lucru întrajutorarea involuntară la români. Salvează vieţi.
Everybody wants to be a cat!
Hahaha…deja „ateleru” asta s-a facut de o carte!
Încă nu ,dar noaptea e tânără încă !