Să zic așa, dacă lăsăm la o parte momentele în care îmi mai scapă un picior afară de sub plapumă iarna, n-am mai fost demult așa de impresionat de o dezvelire așa cum am fost la dezvelirea statuii prințului Rainier al III-lea de Monaco. Mi-a trebuit aproape o săptămână să pot să-mi revin după prestația excepțională a doamnei primar general Gabriela Firea Pandele pe post de trăgător, cu directorul circului, Bogdan Stanoevici pe post de ridicător la fileu. Respect și o mică critică: domnul Stanoevici mai are mult de lucrat la lingușirile publice până să ajungă la nivelul unor campioni ai genului ca domnii Baconschi sau Paleologu. Dar meritul lui va rămâne consemnat în istorie: el a observat primul că, prin doamna Gabriela Vrânceanu Firea Palade, circul a avut trecut, are prezent și (cel puțin pentru el personal) are și viitor.
Ce m-a mai impresionat din cuvântări a fost că prințul Rainier a fost tatăl prințului Albert de Monaco, care este un mare prieten al lui Ilie Năstase. De asemenea, țara lui, principatul de Monaco, este o mică prietenă a țării noastre, gen.
După cum se știe, în vremuri de restriște, principatul a oferit refugiu la Monte Carlo pentru două importante categorii sociale din România:
- Bogătași multimilionari români care fugeau din cauza năvălirilor barbarilor procurori și
- Mihaela Rădulescu
Având în vedere marea popularitate de care se bucură statuile și ansamblurile monumentale în București și marea nostalgie după vremurile bune ale comunismului, cred că se impune ca o necesitate ideea realizării (și implicit dezvelirii unei statui în mărime naturală) reprezentîndu-l pe Nicolae Ceauşescu.
Dar până când se vor găsi cele patru sau opt milioane de lei necesare odiosului şi sinistrei lui statui, am niște idei pentru caietul de sarcini pe care-l va elabora doamna primar general al Capitalei. În paranteză fie spus, orice femeie cât de cât patrioată din România ar trebui să aibă un caiet de sarcini cât mai voluminos !
Studiu gratis de prefezabilitate pentru caietul provizoriu de sarcini
– Ideal ar fi ca statuia lui Ceaușescu să fie ecvestră, sau (dacă n-ajung banii) atunci Ceauşescu să fie bust, dar tot pe cal. În cel mai rău caz bust Ceauşescu călare pe bust de cal, dar ideea de cal şi călărit poporul să existe, pentru a se vedea clar că era călăreală și în comunism.
-Bustul de cal ar spori și decenţa statuii ecvestre şi s-ar putea uita şi oamenii din Coaliția pentru familie pe sub burta calului fără să se îngrozească.
-Neapărat statuia ar trebui sculptată în piatră de Canalul Dunării. Ceauşescu ar trebui să aibă în mâini (ca orice ctitor) ceva de dat. Ori o sută de lei vechi la salariu, ori o uzină energofagă mică- pe care se preface că i-o dă Sfântului Nicolae, dar de fapt i-o pune în braţe la cheie lui Ion Iliescu.
-Tot ansamblul trebuie montat pe un soclu în mijlocul unei pieţe monumentale.
– Piaţa va fi amenajată exact ca în vremea lui Ceauşescu, cu tarabe goale şi mercurial la vedere unde nostalgicii comunişti vor putea contempla opera de artă așezați la cozile de lapte şi carne special amenajate.
În fine, pentru a reconcilia republicanii comuniști cu monarhiștii și fiindcă la două monumente apar implicit și două paraîndărături, Primăria Generală a Capitalei ar trebui să comande, ridice şi dezvelească neapărat o statuie ecvestră regelui Carol al II-lea. Aici e mult mai simplu: dacă nu sunt fonduri suficiente, regele poate fi reprezentat singur, ca Discobolul, cu toate părţile corpului în mărime naturală la vedere. Iar dacă privitorii, fie ei umani, fie ei chiar cai, vor sesiza absenţa calului la dezvelire… mă dau bătut.
Un exemplu foarte bun din Brno, gen
Vedere generală a monumentului
Vedere de jos
Cu stimă,
Titi Smeureac, cioban freelancer
Cum nu v-ati prins!? Printul , jupan de Monaco, e mason iar cucoana a fost sprijinita de toata gasca masonilor Bucuresteni. Acesta este mesajul transmis de oribila statuie!
Cred că miliardul pe care îl are la dispoziție d-na Firea îi va permite să ne tragă câte falusuri peste frunte dorește domnia ei, încât, chiar dacă stai la Arad, îți va rămâne în mod clar pe frunte un semn de bună purtare (e cu bătaie lungă)… de la statui desigur;
dar destul cu ura de clasă, ura și la gară, sau mă rog, la portul de pe Mureș, să nu uit să încarc pe Corabia Speranței taxele trebuincioase ca să finanțeze statuili (scuze pt greselile de ortografie)
Eu n-am văzut greșeli de ortografie. Oricum, la o frază așa de lungă ar fi fost scuzabile
Chiar mă gândeam de ce nu are prințul Rainier al III-lea de Monaco, statuie în București…
Vorba lu Creangă : ”Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc…parcă-mi stă mintea-n loc”
Nu era vorba lui Niculae Văcăroiu asta ?
E o idee bună; şi la Suceava, dacă te uiţi la statuia lui Ştefan cel Mare, nu prea vezi voievodu’ din pricini ce ţin de-a calului.
Ca şi în cazul d-nei Firea, trebuie o privire de ansamblu, altminteri, vezi numa’ o pulă.
Așa e, privirea de ansamblu e fundamentul oricărei priviri
Mihaela este o categorie socială de sine stătătoare (și nu fac aici, și nici în altă parte, joc de cuvinte), clar. Eu sunt fan. La dezvelirea statuii ei dezvelite vin și eu.
Meritele Mihaelei sunt și au fost incontestabile, deci nu contest
Si e asa de simtitoare…..
cica calu’ da statue cum tine el picioru’ lui , in sus, in jos sau pe pamint iel arata cum a murit calaretul…asa…fara nici o legatura, numai ca sa ma bag si eu in seama…
Pentru primarite ar fi necesar un caiet de sarcini si avorturi, mai ales….,
Sau măcar unul de sarcini și contracepții reușite
Da, si asa…ha, ha,
se pare ca statistic vorbind, avem un talent nociv sa alegem catastrofe ca sa ne conduca spre noi infrangeri. Ura si in prapastie !
Cam tarziu, a produs deja prea multi handicapati.
OARE CU CE AM GRESIT IN ACEASTA VIATA ? COPILUL MEU CE POATE SA INTELEAGA DE LA NISTE PARINTI DE 50 DE ANI. NU AM FACUT NIMIC IN 20 DE ANI VA FI RASPUNSUL.
Copiii lui Copos, Voiculescu și Hrebenciuc au înțeles câte ceva. Cred eu, poate greșesc
Cum adica , Coane Dorule, nicio fraza despre adevarul ridicarii statuii jupanului de Monaco la Bucuresti!? Pai se poate! Ma asteptam la mai mult de la unul ca Matale! Vaca de Moldova ajunsa tzatza primar de Bucuresti , multumeste gastii de masoni Bucuresteni care a ajutat-o sa devina marea primareasa , prin ridicarea oribilei statui a unuia dintre ei! Adevar simplu , nu!!??
Păi n-am știut, coane George ! Îs umorist, nu jurnalist de investigație, ce să fac ?