Războaiele Pitulicilor 1.3

Urmare din Războaiele Pitulicilor 1.3

Ușa cabinei de comandă se deschise cu obișnuitul fâsâit pneumatic. În mijlocul cabinei, Yahn îi aștepta în picioare. Cei doi mormăiră salutul standard de după decongelare:

– Bine-ai venit,Moș Crăciun! Ce ne-ai adus ? –după care se întoarseră cu spatele ca să primească cele două lovituri protocolare cu piciorul în cur. Yahn se supuse ceremonialului cu o plăcere evidentă. Apoi rămase tăcut cîteva clipe, privind în gol, ca o girafă de trei metri în fața unui zid de 40 de centimetri. Cu totul pe neașteptate, lui Ababe îi veniră în minte niște versuri pe care i le spunea bunica lui, Maricica Pamuk, în copilăria petrecută la Istanbul .  „Sălbatecul Vodă e-n zale de fier și zalele-i zuruie crunte / Gigantică poart-o cunună pe frunte și vorba-i e tunet, răsufletul ger/ Și barda din stânga-i ajunge la cer și Vodă-i un munte. ”

Văzându-i expresia nostalgică de pe față, Yahn deveni acut conștient de faptul că idiotului de Contramaistru i-au venit în minte ceva versuri, dar neștiind care anume și nedorind să-l întrebe, preferă să plonjeze în concret :

– Hleb , ești cumva împotriva formulei lui Einstein L = L zero radical din 1 minus v pătrat supra c pătrat ?

Hleb tresări puternic, ca un copil de trei ani care a băgat în priza de 220 de volți un cui lung de cinci centimetri.

– Eu ? Împotriva Formulei lui Einstein ? Nimeni nu poate avea ceva împotriva formulelor lui Einstein .  Ar intra sub incidența legii Anti Holocaust !

-Așa e – făcu Inginerul cu buzele strânse. Știi cumva cu ce viteză circulăm noi acum, Ababe ?

Ababe se ghemui instinctiv, ca o broască țestoasă sub șenila unui transportor blindat.

–  Aproximativ – continuă Yahn , rece. Cu aproximație !

– Cu aproximație ? Nu știu –bâlbâi Contramaistrul.

– Atunci, știi precis ?

– Nu, nu știu nici precis. Nu știu, pur și simplu .

– Atunci o să-ți spun eu. Moebius Dik se deplasează acum cu 73 458 de km per secundă. Deci , conform formulelor lui Einstein, pe măsură ce viteza crește, termenul de sub radical devine subunitar, din ce în ce mai subunitar, prin urmare la viteze relativiste timpul se contractă, iar lungimea se dilată. Acum e clar ?

Pricepând brusc încotro bate Yahn, Maistrul și Contramaistrul încuviințară mohorâți. Inginerul Comandant continuă implacabil.

– Deci, deși lungimea s-a dilatat și timpul s-a contractat, vouă v-au trebuit șase minute în loc de cinci ca să ajungeți la mine .

Acum și privirea lui Yahn avea inflexiuni metalice. Hleb se stăpâni cu greu să nu se uite la detectorul de metale. Cei doi sub- factori de decizie își aplecară frunțile în fața factorului de decizie. Având fruntea puțin mai teșită, Hleb reuși să și-o aplece cu câteva milisecunde înaintea lui Ababe. Maistrul oscilă o secundă dacă n-ar fi cazul să-și ia angajamentul că așa ceva nu se va mai întâmpla. Yahn trecu peste oscilații .

– Vă întrebați amândoi de ce v-am chemat aici ? Nu ?

Degetul mijlociu de la mâna dreaptă a lui Ababe zvâcni dureros. Temându-se, pe bună dreptate, ca gestul să nu fie considerat un răspuns obscen, Contramaistrul îl înfipse cu putere în mufa audio de la interfața computerului Wotan cu scaunul de comandă. Instantaneu, mesajul “ Ești un porc, Ababe ! ” apăru pe ecranul mare de comandă .

– Problema prezintă unele aspecte…ăăă…mai…mai… – privirea lui Yahn rătăci prin încăpere până cînd se lovi de fața lui Hleb.

– Colțuroase, mulțumesc pentru ajutor, Hleb !  Reactorul fotonic funcționează defectuos, pe la sasul doi intră vid din Spațiu …

Ababe vru să zică ceva, dar Hleb îi făcu un semn fulgerător cu pumnul în ceafă. Fără pară că observă semnele pe care și le făceau subordonații lui, Inginerul continuă :

-La patul domnișoarei Plunk, holenderul care strânge ventilul de la tubul de azot lichid picură. Una din cele trei femei de pe navă e în pericol de a fi picurată ! Cu azot lichid ! Ca să nu mai spun că e singurul Psiholog Consonantist pe o rază de 10 ani lumină . Aceste aspecte te preocupă , domnule Hleb ? Ce vor spune peste ani copii noștri, domnule Ababe?

Politețea sarcastică a lui Yahn îl sperie de-a binelea pe Hleb care se pregăti să-și ia un angajament verbal cu orice preț. În schimb, Contramaistrul se făcu ecoul propriei lui confuzii interioare :

– Domnu Inginer, când spuneți copiii noștri la ce vă referiți ?

– Cum adică la ce mă refer eu ? La ce te referi tu ? –zise Comandantul nedumerit.

– De-un exemplu, Hleb e cyborg. Eu sunt mutant de radioactivitate cosmică, iar femeile de pe navă sunt foarte refractare la, mă rog, activitatea care face posibilă perpetuarea speciei. Deci, când spuneți copii noștri la ce vă referiți ? Dacă puteți da un exemplu mai concret .

– Dacă pot da un exemplu mai concret ? – mormăi Yahn, îngândurat. Să încerc ! Mâna dreaptă a Inginerului apucă o bară de aluminiu, rămasă de la înlocuirea ramei mesei de comandă cu care îl pocni imediat pe Ababe peste cască, în dreptul gurii. Ca un noroc chior, lovitura devie ușor din masca de sudură a Contramaistrului și lovi lateral și casca Maistrului, pocnindu-i astfel pe amândoi în acelați timp. Imediat, ca răspuns tradițional, vizoarele de la căștile lor se umplură cu scuipat pe interior. Blestemând în șoaptă, Hleb și Ababe își scoaseră căștile de pe cap și începură se le curețe.

– Va trebui să schimbăm obiceiul acesta tâmpit de a-ți scuipa superiorii – zise Yahn, gânditor. Ce naiba, pierdem o grămadă de timp curățând toată ziua geamurile de la căști !

În secunda următoare, Inginerul Comandant simți inconfundabilul miros de clor amestecat cu amoniac pe care Pitulicii îl foloseau drept parfum, oriunde se deplasau. Fără să-i vină să-și creadă nasului, el se întoarse fulgerător pe călcâie, și încremeni. La patru pași de locul în care stăteau ei trei, se afla un Pitulici care privea toată scena în tăcere, rânjind batjocoritor.

– Cum ai intrat pe navă ? –întrebă prostește Comandantul, negăsind ceva mai potrivit de spus.

– Pe la sasul doi, pe unde intră și vidul – rânji Pituliciul sarcastic, după care izbucni într-un hohot nestăpînit de râs. Rîsul lui era atât de molipsitor încât îi cuprinse și pe Hleb și Ababe. Yahn luă de pe masă o mănușă de azbest cu care îi pocni pe amândoi peste gură dintr-o singură mișcare.

– Frumoasă lovitură, Comandante Yahn –zise Pituliciul, de data asta admirativ . Hleb și Ababe își puseră căștile, apoi scuipară cu obidă în direcția Inginerului, după care le scoaseră și se apucară să le curețe din nou. Pituliciul îi urmări cîteva secunde cu atenție, apoi se întoarse spre Yahn.

– Ai dreptate, e un obicei tâmpit, ar trebui să-l schimbați ! Apoi extraterestrul făcu o plecăciune caraghioasă și se prezentă regulamentar, după obiceiul speciei sale :

– Sunt Pitul al Pituila, negociator șef al Armatei a treia Bombastika ! Vin în pace !

– Du-te-n mă-ta ! – îi răspunseră în cor cei trei Umani.

Era dialogul purtat la prima întâlnire dintre un Uman și un Pitulici, consemnată în istorie. Dialogul avusese loc într-o poiană din pădurea seculară din apropierea orașului Rădăuți, județul Suceava. Pituliciul era ofițer extraterestru de cercetare și recunoaștere, iar Umanul un pădurar care încerca să-și rezolve o teribilă durere de burtă. De atunci, orice discuție oficială dintre reprezentanții celor două specii începea tradițional în acest fel.

Sfârșitul capitolului