Costumația de scenă a Deliei pentru concertele din 2016.
Creație Hassan Al Ciucu- furnizor al Casei Regale, Prezidențiale și al Padișahului.
Hitul ” Da, mamă, sunt beată ” a fost înlocuit cu „Da, mamă, sunt ghiaură „
Asociația Impresarilor și Presarilor de vedete din industria muzicală românească avertizează că, la o primă cercetare, cel puțin șase piese muzicale românești își vor pierde orice înțeles, imediat ce se va încheia Marea Refugiere Musulmană în Europa și, implicit, în România.
1.Elena Cîrstea – Dacă ochii tăi aiciDacă ochii tăi
Vreodată vor mai plânge
Dacă paşii azi ţi se întorc din drum
Aminteşte-ţi tu, prietene şi spune-mi
Un început nu e, nu-i un sfârşit de drum
2.Ștefan Hrușcă – Ochii tăi, iubito
aiciOchii tăi iubiţi, ce nenoroc
Dacă nu i-aş fi văzut deloc
S-ar fi dus şi vara risipind privighetori
Şi s-ar fi făcut ninsori
Roua ochilor de flori, ochi de flori
3.Holograf –Ochii tăi
aiciÎnsă ochii tăi se vor pierde în noapte
Lăsându-mă pe mine-n urma lor
Ştiu că ochii tăi vor fi două şoapte
Şi mi-e foarte dor, mi-e tare dor de ei.
4. Raoul- În ochii tăi
aiciDacă într-o zi în ochii mei
M-ai privi, ai şti că sunt ai tăi
Te-aş cuprinde în braţe, ca să ştii
C-aş muri de dragul tău
În ochii tăi, în ochii tăi, e iubirea mea
În ochii tăi, în ochii tăi, e fericirea mea…
În ochii tăi, în ochii tăi, e iubirea mea
În ochii tăi, în ochii tăi, e fericirea mea…
5. Ana Maria- Ochii tăi
aiciCât mi-e dor de ochii tăi!
Ochii tăi, ochii tăi,
Ce ard ca două văpăi,
Ochii tăi, ochii tăi
Alţii nu voi mai afla
Şi nu-i voi putea uita
Cât aş vrea privirea ta
Să mă oglindesc în ea.
6. Marica Pitu- Fata cu ochi măslinii
aiciFată cu ochi măslinii,
Mândră dobrogeană,
Nu te duce la izvor
Singură, codană.
Până acum, ochii erau o prezență aproape obligatorie în orice text muzical, așa că impactul asupra comunității textierilor va fi cumplit. Se speră că o producție sporită de manele va putea contracara efectul pervers produs de burka. Maneaua ar putea deveni muzica oficială a Jihadului, întrucât la manele prezența dușmanilor care mor sau trebuie să moară imediat este obligatorie. Se pare că Florin Salam a anunțat deja că intenționează să-și schimbe numele de scenă în Florin Islam, deși îl atrage și Florin Salamalekum în aceeași măsură.
Hm !? Ciuleandra !? Oare Ciuleandra e un cantec islamist ?
Numa de ochii lu’ Dobrin sa nu s-atinga, in rest n-au decat.
E plin feisbucu’ de nunţi, că-i sâmbătă; ăştia, care sunteţi cântăcioşi, învăţaţi Hora de la Damasc şi Sârba Califului, să va găsescă noile vremuri pregătiţi…
Un avantaj e că dansul popular „Călușul și Călușarii” e deja în sîngele poporului
Mici schimbari in texte,cum ar fi:”Ma inec in ochii tai/La,la,la am lei/Plange burka dupa ei/La,la,la n-am lei”sau:”Hai,vino iar in burka noastra mica…”,”Burka si cureaua lata/Ce sultan eram odata/”…sunt binevenite…
Niciodata n-a fost sa nu fie cumva…
Mai ales cumva nepotrivit
Ştiam eu că maneaua este de viitor! Oricum, muzica românească este inexistentă de cel puţin 7 ani. Poate că este şansa ei, să reînvie, sub burka. Parcă şi văd stafii negre plutind ca trenurile uşoare, pe şine invizibile însă, pe scene pe ritmuri de manele fusion. Chiar nu înţeleg de ce chiar nimeni nu-şi dă seama ce şansă unică reprezintă chiar aceşti fugiaţi pentru Renaşterea chiar apocaliptică a chiar societăţii româneşti sub toate formele sale.
Sa moara dusmanii de ciuda,,,,vezi Angela,,,,,