Portretul informatorului ca agent dublu.I

La fel ca majoritatea concetăţenilor săi din Bucureşti dotați cu spirit acut de observație, cu simț patriotic și ajunși acum la vârsta de 60 de ani, Ghiţă G. Toncea, poreclit “Piculină” , fusese mai toată viaţa lui securist. Nefiind însă nici destul de prost, nici destul de deștept, nici destul de lipsit de scrupule el nu reuşise nici să ajungă senator, nici să-şi facă firmă de import -export, nici să îngroaşe rândurile diasporei româneşti din Statele Unite sau Europa de Vest. De aceea se află pe stradă la această oră târzie, căutând să afle ceva interesant de raportat serviciilor de informații ale statului român. Uitându-se după un indiciu care să-i spună unde se află, Ghiță G. Toncea descoperi un indicator din tablă pe care scria „Strada Lomonosov”. Sub indicator, în paranteze, un vandal scrisese pe zid cu vopsea roşie „Fizician şi chimist rus, şef de grupă lui Iliescu la facultate”. „Piculină” bufni prosteşte în râs, blestemându-şi simţul umorului în caz de-l auzea cineva. Era întuneric-beznă. În circumscripţie fiind prea puțini alegători, primăria pusese numai patru becuri. Toncea înaintă prudent pe stradă, la doi paşi în spatele unui câine vagabond, care înainta și el speriat, tremurând de frică. În dreptul unui gard de beton, ieşit puţin în afară pe trotuar, omul şi câinele se ciocniră în beznă cu un cetăţean, aparent civil, care scotocea din priviri casa de vis-a-vis.

– Bine c-ai venit și tu, Comănescule – spuse cetăţeanul încet. Ai adus şi câinele, bravo ! Ai puțină răbdare, că mai au de scos numai covoarele şi boilerul şi-i luăm ca din oală. Înțelegând că cetățeanul era polițist și-l confundă cu un subordonat de-al lui pe nume Comănescu ,Toncea nu făcu nimic ca să risipească confuzia. Anii de activitate informativă îl obișnuiseră să adopte comportamentul poetului Lucian Blaga și să adâncească cu mintea orice taine întâlnea în viața lui . Uitându-se mai atent peste drum, Toncea văzu în faţa casei un camion Roman de 10 tone, cu număr de Bulgaria, în care patru indivizi mascaţi îngrămădeau în grabă scrinuri Biedermayer, televizoare LCD Samsung, motocositoare „Stihl”, lănţişoare de aur, dulapuri Chippendale şi copiatoare Minolta.

– Care-i treaba aici, dom șef ? – întrebă Toncea. Iar îi dau hoții gaură Iui Ion Țiriac ?

– Ţine-ţi gura, Comănescule, că n-am timp să-ți explic. Fii atent, tu înconjori camionul cu câinele şi le sari în spate. Eu îi iau prin faţă ca din oală . Hai, executarea !

Obişnuit de mic, de când începuse să sprijine organele de represiune ale statului, că ordinul întâi se execută, Toncea luă câinele vagabond de-o ureche, că lesă n-avea şi fugi spre camion. Polițistul acoperit sări în mijlocul străzii, aprinse lanterna şi strigă regulamentar: – Stai că trag, mâinile sus, eu sunt agentul DIICOT Mitran, voi sunteţi arestaţi. Care-i şeful dintre voi să-i citesc drepturile? Hai, repede, cât nu se-ntunecă de tot şi mai văd să citesc.

Iritaţi de ironiile polițistului, hoţii îl înconjurară într-o clipă cărăbănindu-i pumni în cap. Înconjurat de feţele mascate, Mitran mai apucă să strige :  „Comănescule, dă drumul la câine ! ” şi se prăbuşi sub lovituri. Toncea dădu drumul urechii câinelui. Câinele o rupse la fugă.

După ce analiză câteva secunde în minte soarta martorului român de-a lungul istoriei, începând la nimereală cu „Martorii lui lehova”, sărind apoi ia martorii din procesul mareşalului Antonescu şi încheind cu martorii direcţi ai evenimentelor din decembrie ’89, „Piculină” o rupse la fugă după câine. Din goană el sări gardul în curtea vecină şi continuă să alerge până se izbi de uşa casei în care începu să bată cu pumnii, strigând cât îi ţinea gura:

– Ajutor, ajutor, sprijiniţi guvernul, sprijiniţi guvernul !…

Uşa se deschise brusc, Toncea se prăbuşi pe duşumea şi simţi instantaneu în ceafă răceala unei ţevi de pistol, bine cromată, fabricată din oţel de calitate superioară.  „Isuse Hristoase, mi-a acoperit aluniţa, e-un Parabellum de 9 mm sau un Magnum” – mai gândi el şi leşină de frică instantaneu.

Va urma