În perspectiva destul de neclară și îndepărtată a unui conflict cu bucăți mici,dar vioaie,ale înspăimântătoarei armate a Rusiei, acel spirit combativ al românilor, remarcat uneori în istorie, începând cu stânga-împrejur de la Tapae din 101 e.n. şi terminând cu goneta de la Turtucaia din 1916,pare să fi reapărut din nou. Știrea falsă,fluturată la câteva televiziuni și umflată apoi în blogosferă, cum că Ministerul Apărării pregătește mobilizarea românilor considerați a fi de sex bărbătesc,cu vârsta între 20 și 35 de ani, în scopul apărării țării, a generat reacții adverse. În tranșeele săpate în anonimatul Internetului, mulți bărbați au refuzat categoric să lupte într-o bătălie pe care o simt deja ca fiind a aleșilor lor din fruntea statului, o mână de corupți vânduți intereselor proprii și capitalului american. Alții,mai prudenți,au amenințat cu părăsirea imediată a unei țări care nu-i merită dar vrea să-i trimită pe front. În zadar a ridicat flamura de luptă neînfricatul Lucian Mândruță,îmbărbătându-și followerii de pe Twitter să formeze un triunghi cu vîrful înapoi în fața năvălitorilor ruși ; follower-ii l-au acuzat că nu-i corect să ai 47 de ani și să arunci în lupta cu rușii tineri sub 35. Mai ales dacă se ia în calcul slaba dotare cu armament a Armatei Române și lipsa instruirii militare a mobilizaților.
Pentru a arăta că la români nu este nici o legătură între dotarea armatei şi victoriile în luptă,am selectat pentru voi din manualul de istorie câteva bătălii notabile : La Posada în 1330,fără armament,fără PRM, doar cu pietre şi copaci, muntenii lui Basarab îi bat pe maghiarii lui Carol Robert ; la Călugăreni, fără stomatolog,Mihai Viteazul îi scoate trei dinţi lui Sinan-Paşa ; la Plevna,fără gloanţe, dorobanţii îi fugăresc cu valizele în spate, pe sub paturi, pe turci ;
la Mărăşeşti şi Oituz,numai în izmene şi cămăşi,românii fac târâşuri şi salt înapoi cu soldaţii germani ; în august 1944, fără arme, soldaţii români găsesc posibilitatea de a le întoarce și fără să le aibă şi câştigă din nou.
Pentru cei care se îndoiesc că tacticile tradiționale ale românilor vor funcționa în conflictul armat modern am pregătit următoarele propuneri de modernizare a Forței de Reacție Rapidă a armatei române, prima care va intra în contact cu inamicul.
- Brigada de desant special, formată din regimentul de parașutiști rapizi ,cu parașute mici,dar deschise și regimentul de parașutiști ultrarapizi,cu parașute mari,dar închise.
- Divizia de pârjolitori recolte, formată din specialiști în irigații de la Ministerul Agriculturii
- Divizia de operațiuni speciale în spatele liniei dușmanului ,formată din Batalionul de contorsioniste,un regiment de cerșetori,două companii de hoți și Regimentul de transmisiuni de boli venerice
- Regimentul de comunicații cu fum pe dealuri ,comunicațiile cu fum neputând fi bruiate și nici interceptate de la distanță de inamic,din cauza curburii Pământului
Cu speranța că, prin materializarea acestor idei, vom descuraja pe veci orice conflict militar,urez tuturor soldaților din lume( y compris l”URSS) – Încleștare pașnică !
Arnata Romana: o aberatie bazata pe absurd. Dar nu cred sa-si strice Putin tancurile prin gropile din Moldova. Iar la Iasi nu mai este promenada pe sub tei unde sa se plimbe ofiterii cu doamnele de societate…
a nu se uita anul de gratie 1848,cand in spiritul dispretului fata de turci,armata romana nici nu a considerat necesar sa intre in lupta,trimitand niste pompieri sa se infrunte cu invadatorii
Divizia de operatiuni speciale are si experienta in structurile UE, activand de mult timp in spatiul comunitar
Corect!…Doru a uitat de Comunitari, din care avem disponibili mai mult de un batalion și ceva 😉
Ce IP straniu ai Cristinele,intri prin proxy?