O întâlnire perfect conspirată.II

Trecuseră cinci-șase minute de când comisarul șef Gânju, agentul Surcică și dublul informator Piculină stăteau nemișcați în spatele celor trei cutii de bere.

– N-ar fi fost rău dacă puneau o lădiță cu nisip aici în hol-observă pe neașteptate comisarul șef, privindu-l pe Piculină cum se stăpânea cu greu să râcâie podeaua cu unghiile. Agentul Surcică râse nervos, dar disciplinat la gluma șefului său. Brusc, ușa dinspre interiorul casei se deschise și trei câini Rotweiller intrară în hol mârâind încet.

Piculină sări de la locul lui și fugi spre ușa cealaltă cu spinarea arcuită, în timp ce comisarul șef  rămase neclintit pe loc, menținând cu câinii ceea ce americanii numesc eye-contact. Câinii fiind trei, el trebuia să-și rotească foarte repede capul de la unul la altul ceea ce îl făcea să semene cu Cristian Tudor Popescu urmărind simultan trei meciuri diferite de tenis de câmp ale Simonei Halep.

Fascinat de succesiunea precisă a mișcărilor, agentul Surcică nici nu observă momentul în care comisarul desfăcu cele trei cutii de Heineken și-i văzu numai la sfârșit pe Rotweilleri cum beau cuminți din ele .

– N-ai uitat faza cu berea Heineken, domnule comisar Gânju – se auzi o voce răgușită și în hol pătrunse generalul Hrițcu, care împărți celor trei câini o mână de alune sărate, ca să meargă cu berea . Bine ai venit !

– Bine te-am găsit, generale – salută Gânju cam neregulamentar, dar cu respect.

– Să trăiţi ! – spuse disciplinat Surcică. Agent special Surcică, m-am prezentat la ordin. La ordinul domnului comisar șef !

– Eu aştept afară. Dacă-i ceva miaun, ăă… pardon, fluier – zise „Piculină” nerăbdător, de lângă ușă.

– Poftiţi, intraţi – vorbi prin surprindere colonelul Nicu Burcel, ţâşnind bătrâneşte din penumbră, săltând cu îndemânare pistolul comisarului şi percheziţionându-i uşurel pe ceilalți doi oaspeţi. Sunt curaţi, domnu general – se întoarse el spre Hrițcu, puţin derutat.

Hrițcu râse răgușit. Ușa dinspre curte se deschise și Piculină o rupse la fugă afară şi se ascunse sub gard, ţinându-şi respiraţia. Curtea era plină-ochi de gunoaie, pentru a nu ieși în evidență față de curțile caselor din jur .

– Hai să bem ceva – propuse bătrânul colonel Burcel jovial făcându-le loc celor doi oaspeți să intre în living. Agentul Vladimir Surcică privi admirativ cele două televizoare uriașe Samsung de pe peretele din față, plasma Sharp prinsă pe ușa de la baie, cele trei Philips-uri de pe peretele din dreapta, Panasonicul prins pe tavan, cele două Sony de pe peretele din stânga şi cele șapte Toshiba stivuite direct pe podea.

– Altă viaţă – murmură el invidios, dar aprobator.

– Alte glasuri, alte încăperi , ar zice Truman Capote – fornăi şi Gânju, rânjind sumbru. Ofițerii superiori SRI zâmbiră încântaţi.

– Să lăsăm literatura, că nu ne-am întâlnit ca să vedem care are lectura mai lungă – spuse generalul sec.

– Sec sau şpriţ ? – întrebă colonelul Burcel aşezând pe masă o frapieră cu șase sticle de vin şi cinci sifoane.

– Şpriţ, ce dracu’ mai întrebi, măi Nicule – făcu Hrițcu, trântindu-se în fotoliu. Ai cerut să ne întâlnim, Gânjule, corect?

– Corect – recunoscu comisarul-șef sticlelor de vin. Să mai vorbim şi noi de una de alta de soarta ţării noastre necăjite, că uite pe ce mâini a încăput.

– Că parcă mîinile pe care încăpuse înainte erau mai bune – rânji colonelul Burcel, apucând sticla de votcă legată cu lanţ de piciorul mesei şi trăgând din ea cu sete ca dintr-o căniţă de tablă plină cu apă de fântână cu cumpănă.

– Gura, Nicule ! – strigă generalul. Acuma eu vorbesc cu Gânju. Zi, Gânjule.

– Domnule general, ce să zic… De când a început agitația asta cu anticorupția s-au întâmplat multe. S-a îmbunătățit imaginea justiției , s-a însănătoșit climatul de afaceri , a scăzut TVA-ul la pâine, avem o mică, dar sănătoasă creștere economică…

– Nu mă aburi, Gânjule i-o tăie Hrițcu nemulţumit Știu asta, am ascultat mai multe convorbiri telefonice decât FBI-ul la afacerea Watergate. Cum manevrăm noi politic, ca să îmbunătățim legea Big Brother ? Mie mi-e jenă să mai ascult telefoane ilegal.

– Aşa va să zică – spuse Gânju. Bine. Noi, ăștia din Lomonosov avem date foarte clare. Ce date avem noi, Surcică ?

– Foarte clare – articulă Surcică foarte convingător .

– Exact – continuă Gânju. Date aveţi şi voi. Poate o să râdeţi, da’ mie situația operativ informativă îmi aduce aminte de balada populară Mioriţa. Aveţi oi mai multe, mândre şi cornute şi cai învăţaţi şi câini mai bărbaţi.

– Adică – plescăi nedumerit colonelul Burcel, sorbind încă un gât de votcă.

– Concluzia e clară şi-am să închei cu un sigur cuvânt – zise Gânju ridicându-se de pe scaun. Fuziune !

– Fuziune? – Neant – spuse Hrițcu. Ai pierdut, ai F. Nici nu ştii ce bucurie-mi faci Gânjule. De mult n-am mai jucat fazan.

– Generale, nu glumesc – se supără Gânju. Mai zic un cuvânt: Unire !

– Restaurant – sări iute Hrițcu. Ai FA, joci foarte post, Gânjule .

Colonelul Burcel simţi că-i momentul să intervină .

– Domnule general, domnule comisar-șef, băi Surcică ! Nu ştiu de ce, dar îmi vine acuma în minte vorba informativă a basarabeanului: Să ne unim cu ţara ! Zdrasviti !

– Zdrasviti ! – strigară cu toţii învioraţi deodată.

De afară un cor înspăimînător de sudalme şi miorlăituri acoperi clinchetul paharelor. Motanii vagabonzi aduseseră întăriri şi-l încolţiseră pe „Piculină” care rămăsese blocat în gard sub acoperirea lui prostească de pisică . După câte se părea, motanii vagabonzi nu văzuseră în viața lor un poster al vreunei Campanii Anti Viol .