O întâmplare de Black Friday

Hai să vă povestesc o întâmplare de anul trecut, că știți teoria mea că dacă nu poți să explici să priceapă tot prostul, atunci cel mai simplu e să dai un exemplu. Deci eream anul trecut, cam la un 18 noiembrie  la Smeureac Residence în Făurei, pregătiți de Black Friday. Care trebuia să înceapă pe cinstitelea abia pe 25, dar eream sigur că mai toți o să fure startul, că așa-i românul, dornic de muncă. Zizi voia să-și cumpere o brățară de aur cu smaralde, nu c-ar fi avut nevoie, dar rămăsese cu nostalgia asta de când lucrase în administrația publică la un program PHARE și acolo fusese singura dintre dintre toate colegele ei care nu avea așa ceva. De ce ? Din cauza unei educații greșite din copilărie, în care taică-su o învățase că luatul de șpagă e tot una cu furtul. Plus că, retrograd fiind, taică-su mai și credea că și furtul de la stat e ceva incorect.

Mă rog, erea, să zic așa, un patru jumate dimineața, eu și cu Zizi tocmai ne treziserăm, eu pornisem calculatorul, să fie încălzit, și beam cafelele. Că ne așternuserăm la somn încă de la opt seara, să fim odihniți la Black Friday, să nu facem vreo prostie. Și cum stăteam așa, uitându-mă eu la secvența de inițializare, care se știe că la windows durează ceva, aud soneria de la intrarea în Smeureac Residence. Mă duc la ușă, întrebându-mă cine naiba poate suna la patru jumate dimineața, o deschid și-l văd pe unchiu’ Romică în prag. Care unchi Romică are 83 de ani, dar nu-i dai nici 76 și e frate vitreg cu un cumnat al unei mătuși de-a lui Zizi. Cum bine știți, asta la români se consideră rudă, cu condiția să nu-ți ceară nimic niciodată, gen.

-Noroc, nepoate. Sper că nu deranjez ! –zice unchiu’ Romică vesel și mă dă la o parte ca să intre în casă și s-o salute și pe Zizi.

-Să trăiești, unchiu’ Romică- zic eu, cam fără entuziasm. Dar ce vânt te aduce pe la noi, așa de dimineață ?

Nu termin bine de pus întrebarea că și simt în nas vântul. Nu numai că erea vântul care-l adusese pe unchiu’ Romică, dar tot el îl și trăsese, ca să zic așa. Țin minte că mi-au venit în cap versurile lui Bob Dylan „The answer, my friend, is blowin’ in the wind , ca o prevestire ciudată că peste un an artistul urma să ia premiul Nobel.

-Măi copii, zice unchiul Romică, după ce termină el cu complimentele pentru Zizi, treabă care i-a luat cam zece secunde. Ajutați-mă și pe mine, să-mi iau un Ipad din ăla, de pe Internet, că am auzit că e reducere azi. Am bani, dar nu știu cum să-l cumpăr.

În prima secundă am crezut că moșul a sărit de pe fix, dar imediat mi-am adus aminte care erea problema cu el. Pe vremea când lucra pe șantier, de la o joacă cu pistolul de bolțuri, un coleg de muncă mai glumeț, i-a tras un bolț în cap. Ideea a fost să testeze casca de protecție să vadă dacă rezistă la bolțul tras cu pistolul, dar nici unul nu s-a gândit că poate ar fi fost mai prudent s-o scoată din cap înainte.

Din ce zice el, unchiu’ Romică s-a simțit foarte bine cu bolțul acolo, ani de zile. Numai că, de cînd blocul în care stă s-a umplut de rețele Wi-Fi, metalul ăla din cap le prinde pe toate. Să zic așa, capul moșului e ca un modem, numai că n-are LED-uri și trebuie să clipească continuu dintr-un ochi. Așa că erea logic, dacă tot prinde gratis orice Wi-Fi din București, ca unchiu’ Romică să vrea și o tabletă, să vadă și el pe Internet ce se mai întâmplă prin lume.

Deci, ca să reiau firul principal al povestirii, la ora cinci fără cinci eream toți trei la calculator, calculatorul- conectat prin cablu la router și unchiu’ Romică – conectat wireless cu bolțul din cap. Zizi deschisese pe ecranul de la computer trei ferestre (sau windows pentru cunoscători) încă de când ne treziserăm. Una cu site-ul de bijuterii, una cu site-ul de tablete și una în Excel, ca să facem repede calculele, să ne prindem care obiect e mai ieftin.

Rețineți imaginea: Zizi era cu mîinile la tastatură, eu țineam în mîna dreaptă mouse-ul și în stînga cardul de credit. Cardul familiei îl țin eu, că de cîte ori i-l scap lui Zizi mai mult de trei secunde, nu-ș cum dracu face că-l golește. Unde ținea unchiu’ Romică mîinile nu știu, că mi-a fost frică să mă întorc să mă uit. Că de la întâmplarea cu bolțul are mai multe obiceiuri ciudate.

Se face cinci fix, se dă drumul la Black Friday. Cît dau eu două click-uri, unul pe site-ul de brățări și unul pe ăla de tablete, Zizi sună de pe două telefoane la amândouă site-urile ca să nu ne-o ia înainte vreun șmecher pe direcția cu comanda telefonică.

Bag eu brățara și tableta în coșul de produse, dau „next”, și-l văs că zice : „Introduceți codul de trei cifre de pe spate cardului”, he, he, i-am avut la faza asta, că l-am scris cu markerul pe fața de masă de aseară, îl introduc, dau „yes”  și … șii …șiii… restartează Windowsul, oameni buni ! Că îi dădusem „yes”, din viteză, fix la update-ul de la un plug-in de la Java .

– De câte ori ți-am spus, măi Titi, să ne punem și noi Ubuntu pe computer ?- zice nevastă-mea, turbată de nervi, cu amândouă telefoanele la urechi. Cred că suntem ultimii oameni din Făurei care mai avem Windows.

Asta erea o exagerare, normal, că majoritatea oamenilor cu computer din Făurei habar n-au ce sistem de operare au la computer. Dar, să zic așa, o înghit și pe asta și mă înfig mai bine în scaun, tot apăsând pe tasta escape, doar-doar intru înapoi în aplicație. În fine, se face update-ul, deschid iar ferestrele cu site-uri, dau click, bag produsele în coșuri, dau next , introduc cifrele de pe dosul cardului, dau „yes”…și …șii …șiii… „Stoc epuizat ! ”

Mai rămânea o speranță, telefonul. Zizi prinsese în laț doi operatori de la call center, îmi dă mie un telefon și vorbește ea pe celălalt … îmi dau numele și adresa, uraaa, victorie, mâine primim tableta și brățara cu reducere de 50 la sută pentru fiecare .

–  Na, c-a murit, zice nevastă-mea, uitându-se peste umărul meu, cu telefonul la ureche.

– Cum dracu’ a murit ? Că abia acu’ o oră l-am scos de la încărcător .

– Nu mobilul, tâmpitule. Unchiu’ Romică !

Oameni buni, unchiu’ Romică căzuse peste tastatură, să înțepenesc eu, că el era deja țeapăn. Știți cum mi-am dat seama că e viu totuși ? Îi mergea wireless-ul, clipea într-un fel din ochi de ziceai că uploada 10 mega pe secundă pe torente, gen.

Deci, per ansamblu de Black Friday, am economisit 1000 de lei la reduceri și-am pierdut 2000 la Spital cu unchiu’ Romică. Așa am descoperit că au dreptate americanii în filme : Black Friday e mișto, dar familia e mai importantă.

A, și-am mai descoperit ceva de Black Friday  ! E adevărat că vineri sunt trei ceasuri rele. Le-am cumpărat noi pe toate trei, de pe un site de ceasuri. L-a deschis din greșeală unchiu’ Romică, cînd a căzut cu capul pe mouse și pînă a venit Salvarea să-l ducă la spital, a dat exact clic-urile care trebuiau. Al dracu’ site, la ăsta nu s-a blocat nimic .

Titi Smeureac, ciobanul freelancer – Fragment din carte