Manglehorn. Pacino nu rupe pisica

Traducere în română : Manglehorn

Alta era îndoiala care mă măcina : oare fata care-mi vânduse cutia de popcorn îmi dăduse restul corect ? Nu lipseau opt lei ? Numărînd banii cu mare dificultate în iluminarea slabă a sălii de cinema, nici n-am băgat de seamă cum a trecut prima jumătate de oră din film. În afară de Al Pacino (în rolul lăcătușului Angelo Manglehorn, un nume stupid altfel) i-am remarcat pe Chris Messina, care m-a iritat în mai multe filme și pe excepționala Holly Hunter ( pe care am confundat-o inițial cu Helen Hunt, apoi cu Jodie Foster) în rolul unei  iubite a lui Manglehorn.

 

 

 

 

 

 

Furat de cele două idei principale ale scenaristului : 1.Eroul principal nu se înțelege cu fiul său și cu nimeni altcineva și 2.Doamna de la bancă se îndrăgostește treptat și inexplicabil de el – nici nu mi-aş fi dat seama că-mi suna telefonul celular de zece minute, dacă doi spectatori din dreapta mea, deosebindu-l într-un târziu de coloana sonoră a filmului (semnată din loc în loc de Explosions in the Sky) nu m-ar fi scos de subsuori în hol.

Din hol, uitându-mă prin ușa ușor întredeschisă am remarcat cu încântare operația de colon executată cu profesionalism pe pisica Fanny de un doctor veterinar american. Pacienții umani operați în spitalele românești ar avea de ce să fie invidioși . Uluitor e faptul că operația a fost necesară din cauză că pisica înghițise una din cheile lăcătușului, lucru care mi se pare la fel de greu de crezut ca și scena în care lăcătușul a refuzat un masaj erotic la un salon de masaj – oferit gratis de patronul stabilimentului- în semn de respect pentru Manglehorn, care fusese antrenorul lui de baseball. Nici regizorul n-a crezut în această scenă, de aceea a ales o actriță foarte urâtă în rolul maseuzei. În fine, o ratare jalnică a scenei de sex gratuit, scenă pe care ar trebui s-o găsim în orice film american care se respectă.

Întors în sală, tocmai meditam dacă acest film e o dramedie insolentă, o parodie love-story sau chiar un thriller de atmosferă când fotoliul din spatele meu a început să se zgâlțâie ritmic. Asta m-a făcut să meditez cu ciudă la moravurile tineretului din ziua de azi. Furat de ritmul zgâlțâielii nici n-am mai văzut uluitorul epilog în care barca lăcătușului e aruncată din macara pe un câmp plin de bărci, ( epilogul mi l-a povestit acasă un vecin) cînd s-a aprins lumina în sală. Mă uit în spate, nici vorbă de degradare morală, o bătrînică astmatică avusese o banală criză de epilepsie, din care scăpase cu bine . În concluzie, Manglehorn e un film excelent şi dacă fata de la popcorn n-ar fi venit la sfîrşit să-mi mai ceară patru lei, pe motiv că mi i-a dat la rest în plus, deşi sunt sigur că îmi dăduse opt în minus, ar fi fost o seară plăcută.