Lomonosov , Lavoisier și sufletul slav

 

Pe vremea când era copil, strălucitul savant rus Mihail Vasilievici Lomonosov , fiul unui pescar desfrânat din Denisovka și al unei coafeze dezmățate din Kiev, mergea adesea în casa prietenului său Antoine LaBrie, al cărui tată era un francez cu suflet mai slav, rămas în gubernia Arhangelskgorodskaia după războiul ruso-turc din 1710-1711. LaBrie participase la campania de pe Prut din 1711, unde luptase și de partea Moldovei – din dragoste pentru mama lui Antoine- și de partea Rusiei – din instinct de conservare. Fiind copii, micuții Toine și Mișka jucau tot timpul bâza și lapte gros, pe echipe de câte unul. Adesea, pe la ei se opreau două fetițe din vecini, scăpate încă de la naștere de sub supravegherea părinților, care se prefăceau că exersează la balet numai ca să poată umbla prin sat îmbrăcate cât de sumar era posibil în 1722.

Din motive explicate oarecum de Sigmund Freud abia 150 de ani mai târziu, micuțele Sofia Semionovna Marmeladova și Nastasia Filipovna Barașkova nu voiau să se joace cu Mișka și Toine bâza sau lapte-gros. Ele stăteau pe fotolii dezbrăcându-se și schimbându-și mereu hainele între ele, aruncând priviri furișe și chicotind când vedeau cum li se umflă băieților ochii în cap. Tot mai tîrziu, Fiodor Mihailovici Dostoievski a scris două cărți inspirate din obiceiurile curioase ale fetițelor. Având suflet slav, Mișka Lomonosov înțelegea mai greu regulile jocului și mânca mereu bătaie.

Într-o zi, din cauza meandrelor sufletului său slav, rușinat că era pălmuit de față cu fetițele, Mișka a spart toate candelabrele și vazele cu flori din casă și a plecat la o plimbare pe jos. Trecând pe lângă o fabrică de conserve de carne, micuțul Lomonosov a observat că muncitorii care intrau cu materia primă pe poarta fabricii cântăreau exact la fel ca muncitorii care ieșeau afară cu conservele băgate sub haine. El a dedus de aici că masa unui muncitor plus masa cărnii transportate era egală cu masa muncitorului plus conserva, deci masa se conserva echivalent. El a enunțat provizoriu legea conservării masei astfel : ” În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se fură în cantități echivalente.

Ca să nu o uite, el a scris Legea conservării masei pe o foaie de hârtie, pe care i-a dat-o cadou lui Antoine LaBrie, care a plecat cu ea în Franța zece ani mai târziu. Foaia de hârtie a fost descoperită complet mucegăită abia în 1763 de Antoine Laurent Lavoisier într-o cutie de brânză, tot complet mucegăită, dar într-un fel nobil, franțuzesc. Neavând suflet slav, Lavoisier a înlocuit cu eleganță verbul „se fură ” din enunț cu verbul „se transformă”, transformând astfel și legea lui Lomonosov în legea lui Lavoisier. ” În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă în cantități echivalente.

Iată de ce, cunoscând meandrele sufletului slav și eleganța aristocratică a celui francez, istoricii contemporani nu s-au mirat niciodată când au descoperit legea lui Lomonosov la Lavoisier, picturile lui Gauguin la Ermitaj, insulele Kurile la Rusia și nordul Bucovinei la Ucraina.