Icoana făcătoare de pamflete

Deci cum să vă spun, stăteam amândoi în clopotniță, eu (adecă paracliserul Costache) cu dascălul Artenie și fumam o țigară pe ascuns de părintele paroh Buțincu, care nu ne lasă să fumăm, că zice că numai diavolul papistașilor a putut inventa așa o blestemăție. Eram amândoi chiar sub clopot, că dascălul Artenie a fost scufundător profesionist și-i place să-mi arate cu orice prilej ce dezastru ar fi dacă ai fuma sub clopot, când lucrezi sub apă. Nu vă mai spun că odată eram în postul Paștelui și mâncasem o oală mare de fasole și-am descoperit amândoi că ar fi dezastru și să mănânci fasole sub clopotul de scufundări .

Și cum ne înecam noi în fum propriu acolo, odată-l auzim pe părintele paroh cum suia scările la clopotniță strigând : „ În puii mei, în puii mei! ” . Întâi am crezut că ne cheamă la televizor, c-a început Mihai Bendeac emisiunea lui mascaragioasă, dar când a dat părintele clopotul la o parte și i-am văzut fața, m-am prins că e celălalt înțeles al expresiei . Eu apucasem să zvîrl țigara într-o cădelniță veche de lângă peretele clopotniței, dar dascălul abia de-o palmase un pic la spate și mai rămăsese și cu ultimul fum în plămâni. Și părintele paroh, care era distruns complet, ne zice : „ Măi copii , am dat de dracu” . Am înlemnit și eu și dascălul, că părintele paroh nu drăcuia nici să-l frigi cu lumânarea de botez la spatele sutanei și la ce babe neîndemînatice vin la noi la biserică, asta se-ntîmplă măcar odată pe săptămână. „ Da ce parascovenie s-o-ntâmplat, sfinția voastră ?”- a bâiguit gâjâit dascălul, care se mai și sforța să ție fumul în piept, în timp ce se făcea că se scarpină-n creștetul capului ca să-și poată stinge țigara pe ceafă. Stofă de martir, dascălul Artenie, un sunet n-o scos, se auzea numai pielea de pe ceafă cum sfârâie în jarul de la țigară. Zice părintele : „Băi proștilor, voi știați că noi suntem salariații lu Lucian Mândruță ?” . Eu tac din gură, că habar n-aveam cine-i acela. Dar dascălul, care fusese odată cu părintele Buțincu la un sfințit de știri la Mediafax, ca să scoată dracii care intrase în impozitele lu Adrian Sârbu, zice mirat: „ Mîndruță, care acuma-i blogger ? Care le bâlbâia de pe prompter și stătea îmbrăcat în cadă la Antena 1 ? Patronul de la IaȘtiri.ro ? ”

„ Acela ” -zise părintele Buțincu, ș-odată-l văd că se năpustește pe scările de la clopotniță în jos și nu se mai oprește decât la icoana făcătoare de minuni a Sfântulu Mucenic Foca din biserică și începe să se roage și să afurisească. Noi, pe scări după el. Din mers, am luat o cană cu aghiazmă din butoiul sfințit la Bobotează și i-am turnat-o dascălului pe ceafă, să-i mai calmez arsura de la țigare. Ar fi fost mai bună o unsoare BenGay, dar nu ne-o mai dat voie părintele protopop de la Protoierie să cumpărăm , din cauza la numele drăcesc, care sugerează sodomie.

Ca să fim cinstiți, mândria bisericii noastre, icoana Sfintei Foca, icoana noastră fanion- cum se zice la fotbal, încă nu era făcătoare de minuni. Era adusă de la Muntele Athos și o țineam în perioda de probe . Oamenii din sat au insistat, că cică mai toate bisericile din județ au câte o icoană făcătoare de minuni și nu suntem noi mai proști ca alții. Și părintele a cedat la obscurantism, ce să facă. Deci numai ce-am ajuns în spatele părintelui paroh, că odată-l aud pe dascălul Artenie răcnind : „Dar cum, Doamne –iartă-mă, a ajuns Mândruță șeful nostru, părinte ? A cumpărat părțile sociale ale Patriarhiei de la Preafericitul, ori cum mama dracului ?” – face dascălul Artenie. În paranteză spus, noi- adică dascălul Artenie și cu mine, pălimariul- suntem personal auxiliar neasimilat la actul dumnezeiesc, deci putem drăcui liniștiți în împrejurări mai grave.  „ Nu știu, măi băieți, dar dacă voi ați fi văzut cum a măturat pe jos cu Înalt Prea Sfințitul pe blog, v-ați fi crucit ! Cică el îl plătește pe Patriarh, din impozitele lui ! ” – se mornăie părintele din fața Icoanei Sfântului Foca .
„ Cum ? Pe Preafericitul Daniel, îl plătește Mândruță, numai din impozitul lui ? Dar ce salar are Mândruță, Doamne-Maica Domnului ?! Mai mare ca Esca ?” – bâiguiesc și eu acolo-șa, prostit complect de mirare.

Ca un corolariu uluitor la întâmplare, prin fața bisericii trecea chiar atunci un agnostic de la noi din sat, acordionist de felul lui, Pardaillian Vâjâilă, care cânta:  „ Hai mândruță-n dealu Spirii, să te-nvăț tabla-nmulțirii ” – cu m mic la mândruță. Ș-atunci s-a produs minunea. Din spatele icoanei nefăcătoare de minuni am auzit așa, ca un fel de hip-rap celest cu influență folclorică, că altfel nu-i pot spune: „ Hai Mândruță –n dosul șurii / Să te xxx în cerul gurii” , dar cu M mare la mândruță și fără xxx-uri.
Părintele paroh s-a închinat cu mirare la minunea dumnezeiască, ș-a zis cucernic : „Fiilor, asta nu-i icoană făcătoare de minuni, asta-i icoană făcătoare de pamflete . Dacă nu izbândim cu rugăciunile, poate c-o să izbândim cu pamfletele. Așa să ne-ajute Dumnezeu ! ”