Efectul Doppler a fost descoperit pentru prima oară de micuțul Christian Doppler, în copilărie, în bufetul gării din Salzburg. Urmărind bețivii care se legănau cântând cu halbele de bere în mână, el a observat că, atunci când capul unui bețiv se legăna în dreapta și în stînga, lălăielile scoase de acesta își modificau tonalitatea, deși bețivul cânta fals, deci în nici o tonalitate. Mai mult, stând lângă tejgheaua pe care barmanul transmitea halbele de bere prin alunecare, dintr-un capăt în altul, el a observat că pe măsură ce se apropia o halbă de el, sunetul produs de frecarea dintre halbă și lemnul tejghelei căpăta o tonalitate mai subțire, care, pe măsură ce halba se îndepărta devenea tot mai groasă. La început micuțul a pus acest fenomen pe seama halucinațiilor auditive provocate de palmele pe care bețivii salsburghezi i le trăgeau cu prietenie după ceafă. Pentru cei care poate se miră de comportamentul bețivilor austrieci din Salzburg, trebuie menționat că aceștia făceau parte din mica salzburghezie, marea salzburghezie fiind ocupată fie la Operă, cu ascultatul muzicii compuse de Mozart , fie la Primărie, cu furatul fondurilor adunate din taxe. Mai mult, mergând într-o zi și el cu mama lui la Operă, micuțul Doppler a fost martorul unei întîmplări neașteptate.
În timpul Concertului pentru clarinet si orchestra in La major, KV 622, dirijorul l-a lovit din greșeală cu cotul în coaste pe clarinetist, iar acesta s-a dezechilibrat și a căzut înjurând în sală. În timp ce clarinetistul zbura pe deasupra capului său, micuțul Christian a auzit silaba „Schei” din cuvântul Scheisse foarte ascuțit , iar silaba „Sse” foarte gros, doar parțial acoperită de răcnetul bătrânicii în care s-a oprit instrumentistul. Pentru a-și verifica observațiile, copilul Christian Doppler a plecat a doua zi la gară , unde a început să se joace printre vagoane cu alți copii. Ca de fiecare dată, copiii au montat pe șine mai multe pocnitori, la o distanță de zece metri între ele și s-au așezat pe burtă așteptînd trenul. Când roțile locomotivei au călcat pocnitorile, prima pocnitoare a sunat subțire, apoi celelalte din ce în ce mai gros, pînă la cea din mijloc care a sunat firesc, după care sunetul a început să se îngroașe culminând la ultima, care a sunat extrem de gros, poate și din cauză că i-a sărit mititelului direct în falcă. În acel moment, Christian Doppler a realizat exact care este efectul care urma să-i poarte numele. El a reușit să scrie ecuațiile fenomenului mult mai tîrziu, după ce a terminat facultatea.
În cinstea acestei descoperiri, locomotivele tuturor trenurilor din lume șuieră ascuțit la intrarea în gări, iar șoferii care conduc cu viteză excesivă în trafic înjură gros la ieșirea din localități, ori de câte ori sunt prinși de Poliție, cu ajutorul radarului construit pe principiul efectului Doppler .
Deci romanu’ s-a nascut cu efectul Doppler in sange. Abia mult dupa ce evenimentele nasoale trec repede pe langa el isi da seama de ce i s-a intamplat confirmand: „E groasa!”
Dacă împingem niţel mai departe raţionamentul, pilda cu petardele feroviare ale plozilor demolează dogma fondatoare a oricărei orchestre, conform căreia un instrument subţire sună subţire şi unul mai gros, mai gros.
Ştim că petardele utilizate erau identice, fiind produse în serie. Deci, extrapolând experimentul nemţălăilor la ansamblurile instrumentale, deducem că herţul sau kiloherţul spectrului audibil nu depind de grosimea corzii ciupite ci de distanţa delta dintre instrument şi timpanul spectatorului.
Adică n-o să mai fie nevoie de vioară, violă, violoncel – vioara aia mare cu baionetă – şi nici de contrabas (ceea ce e bine, că oricum trebuie să te ia un coleg în cârcă dacă vrei să cânţi la ditai măgăoaia). Sunt suficiente doar viori, plasate în serie, din zece în zece metri, cea mai îndepărtată fiind deja percepută de auditoriu în cheie fa.
Singura problemă e viteza sunetului, aşa că violonistul de la o sută de metri, pe post de contrabas, trebuie să atace niţel înaintea tempo-ului. Altfel spectatorii aud numai contrapunct.
Ca să obţină un frumos glissando la vioară, virtuozul n-o să mai aibă deci nevoie de dexteritate ; pentru el o să fie suficient să ţină degetul în acelaşi punct fix de pe gâtul instrumentului, cu condiţia necesară şi suficientă de a se varia distanţa între cuplul violonist-vioară şi public ; ceea ce însemnează că : unu) sălile cu cea mai bună acustică sunt tunelurile de metrou sau de mină şi doi) mina de la Petrila poate avea o nouă viaţă reconvertită în Concert Hall, rămânând suficiente vagonete pentru a apropia sau îndepărta fiecare binom instrumentist-instrument faţă de public.
Invers, se poate pune publicul în vagonete mobile pe o axă înainte – înapoi, ţinîndu-se înstrumentiştii într-un punct fix epsilon, cu condiţia ca publicul să nu depăşească o masă critică miu.
A se nota că n-o să mai fie nevoie de atâtea octave pe claviatura unui pian : sunt suficiente piane cu câte o terţă minoră, plasate din zece în zece metri.
Pentru concertele în aer liber, gările de triaj bat deci de departe stadioanele. Implicit, impiegatul de mişcare devine un perfect dirijor.
Iar astăzi ştim cu toţii că Demis Roussos n-avea o voce ascuţită, dar stătea prea aproape de fani, iar Barry White era de fapt o soprană, dar, ţinându-se departe, profita de efectul doppler al ultimei petarde călcate de tren.
Sunt curioasa : ce parere aveti in teoria coardelor?
Păi sunt entităţi vibrante, dar propagă altceva decât sunet.
Va pricepeti,slava lui Stephen Hawking!
Nu trebuie sa ne batem joc de coarde ! Si ele sunt tot femei si din momentul in care se aseaza, se marita, devin femei onorabile. 😀 😀 😀
Devin string-uri la casa lor.
Excepțional,Alexandru. O tratare uimitoare a posibilităților de folosire a efectului Doppler. Aș arunca cu pălăria dar mi-e frică să nu scoată și aia vreun efect Doppler în timp ce se îndepărtează spre podea
Ce se-ntâmplă la aruncarea pălăriei ? Păi totul depinde de trei factori. Unu : de portanţa Pţ a pălăriei, obţinută luând în calcul circumferinţa Cţ a pălăriei (dedusă în funcţie de mărimea de la pălărie, graţie nomogramelor specifice fiecărui pălărier) şi lăţimea Lţ a borului pălăriei. Doi : de vivacitatea Vz a zvâcnirii răsucinde a poanieului aruncător de pălărie, care-i imprimă acesteia o mişcare circulară turnantă prin rotire învârtită turbinoasă, necesară efectului giroscopic – şi opţional girofaric, dacă se montează un bec sau un LED pe pălărie. Trei : de unghiul ascuţit de atac Ua. A se nota că un unghi de atac obtuz e folosit numai de către mirese în scopul lansării retrograde posterioare pe spate a buchetului eponim, buchetul având dealtfel o balistică specifică de buchet – asimilabilă proiectilului de mortier – şi nu de pălărie.
Deci. Să revenim. Efectul Doppler optic al aerodinamicii există şi a dealtfel a condus la primele observaţii descrise ca fenomene OZN încă de pe vremea sumerienilor, care tocmai fondaseră federaţia sumeriană de frisbee. Neinventând încă şi frisbee-ul, se foloseau în cantonament de basc, ca obiect asimilabil. La antrenament s-a constatat că un basc mic aruncat aproape de aruncător rămâne mic, dar un basc cu diametrul superior sau egal a unsprezece ţoli, cu cât e aruncat mai cu vigoare, cu atât devine mai mare şi, îndepărtându-se, capătă înfăţişarea unei nave rotunde extraterestre pline cu marţieni de o frumoasă culoare verde brotac.
Grecii antici au repetat experimentul sumerienilor cu platouri de fructe, discuri de frână şi mai ales cu farfurii de felul doi, după ce le goleau la dejun sau la dineu. Aruncate în văzduh după tehnica bascului sumerian, farfuriile, în loc să se micşoreze în drumul lor către zenit, deveneau din ce în ce mai voluminoase, dând iarăşi loc la rapoarte îngrijorătoare despre OZN-uri şi atacuri de panică în rândul populaţiei greceşti antice. Ceea ce a dus la adoptarea legii farfuriilor greceşti, prin care se interzicea aruncarea lor orizontală din poanieu după sfârşitul mesei, cetăţenii fiind obligaţi să le trântească vertical de duşumea pentru a le transforma în cioburi fără capabilităţi de zbor planat, deci inofensive.
De aceea, contrar aparenţelor, gestul discobolului grecilor antici nu e unul sportiv, ci e unul festiv. Sculptura reprezintă în fapt un mesean – sau un conviv, cum se spunea atunci, prin mediile mai franţuzite – care îşi ia elan şi se pegăteşte pur şi simplu să trântească o strachină şi să o sfarme de podea, la finele unei fandacsii pantagruelice.
Mai aproape de zilele noastre, nevând cunoştinţă de publicaţiile grecilor antici, botanistul francez Baptiste Thoreton de la Saussaye a descris la rândul lui efectul Doppler optic la zborul planat de basc într-un articol din 1521 intitulat De Gesta Protestantorum. Plimbăndu-se pe o stradă din Bordeaux după votul edictului de la Nantes, a observat bucuria populaţiei protestante care se manifesta aruncându-şi cu elan bascul în aer, speriind trecătorii din cauza multitudinii de apariţii tip OZN datorat efectului Doppler de basc. Din cauza terorii induse, aveau să se voteze mai târziu noaptea Sfântului Bartolomeu şi legea pălăriilor franţuzeşti conform căreia francezii nu au voie să şi-o arunce, sar sunt obligaţi să şi-o tragă. Pălăria, adică. De unde şi expresia : „Monsieur, je vous tire mon chapeau”.
Cam din aceeaşi perioadă, românul, mereu cu un ochi la Bizanţ şi altul la apus, a-încercat să împace modernismul francez cu tradiţia greacă şi a-început să poarte pălărie ca verii noştri latini, dar fără să şi-o tragă, ci trântind-o pe jos ca grecoteii, de unde şi expresia neaoşă: „Jos pălăria !”, atestată în hronicile şi letopiseţele secolului şaptesprezece, inclusiv în Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir:
„… vădzând dară Vodă vitejia şi răpedziciunea cu care oastea birui jiganiile păgâne, hăcuindu-le şi mai apoi fugărindu-le fără osteninţă prin toate râpile, peste toate holburile gârlilor şipotitoare şi peste simceaoa munţilor, laude le aduse şi căpăţâna şi-o descoperii, dzicându-le cu sprâncenile rădicate : în faţa simeţiii şi biruinţii voastre, jos cuvine-se a ne da pălăriile, iară boierii dzâseră dimpreună într-un glas : drept grăit-a Vodă : jos pălăria ! …”
Fapt divers notabil, australienii se folosesc de efectul de Doppler contondent al bumerangului, care la purtător este mic, însă cu cât e aruncat mai departe cu atât devine mai mare şi prin consecinţă mai letal. În practică, aruncarea aproape a bumerangului e folosită la vânat mic, din care cităm : prepeliţa cu guler, pârşul de smârc, viezurele pătat, popândăul, fazanul pitic sau ocelotul de tundră. Aruncat mai departe, e util pentru vânătoarea de urşi grizzly, mamuţi sau canguri supraponderali.
Revenind la pălării, şepcile contemporane, având un singur cozoroc – cusut în faţă, în spate sau chiar lateral – pot fi asimilate elicei cu o singură pală, cea mai eficace elice, dar nemaibeneficiind de efect doppler de pălărie sau basc, ci de efect de elice.
Să mai notăm, în final, că vânătorii de munte au bascul purtat asimetric, tras pe o ureche, pentru a evita efectul doppler la stânga-mprejur.
În ce mă priveşte, neavând pălărie, mă înclin cu respect.
Destul de extraordinară asta. Mai citesc mâine, îmi pare rău că am văzut-o așa târziu. Revin
Ooo! Impresionant! Ati venit cu ea pregatita de-acasa sau ati compus-o pe loc? 🙂 oricum e extraordinara, felicitari!
Domn’e, pune si ceva mai naspa din cand in cand, sa ne mai si oprim din ras!
Eu zic că mai pun și nașpe din când în când. E vina voastră dacă vi se par amuzante toate ( sau aproape, să nu sărim peste cal)
Daca-i asa, una din doua: ori trebuie sa ridic stacheta, ori trebuie sa citesc mai multe articole, ca sa ajung la un esantion semnificativ din totalul articolelor… 🙂
Eu sufăr de efect anti-Doppler, adică percep sunetele pe frecvenţă joasă când sursa e în apropiere şi pe frecvenţă înaltă când este la depărtare. De-asta am rămas burlac, convins de ele că-i mai bine aşa.
O alta posibila consecinta a acestei suferinte anti-Doppler ar fi ca dumitale, in locul copilului Doppler, ai fi „auzit silaba „Schei” din cuvântul Scheisse foarte gros , iar silaba „Sse” foarte subtire” si, negasind o explicatie plauzibila pentru acest fenomen – presupunand ca n-ai fi fost constient de suferinta dumitale – n-ai fi decoperit efectul care, altfel, ti-ar fi purtat numele si ti-ar fi adus celebritatea. Deci, iata ce riscam daca parintii nu descopera si nu trateaza, la timp, suferintele copiilor lor. Cu toate astea, cineva a iesit, totusi, in avantaj. Doppler.
Pacat ca nu am citit articolul (inclusiv comentariile) de dimineata. As fi ras gros o zi intreaga. Asa, prima jumatate de zi a fost cam subtire!
Nici eu nu-s predictibil, ca să știe cititorul că are ceva de citit în fiecare dimineață !
Deci a fost un fault cat se poate de clar … cartonasul galben se impunea de la sine … In huiduielile celor aflati la galerie s-a auzit ,totusi ,un fluier …La inceput mai subtire …apoi din ce in ce mai gros Sa fi fost de vina efectului Doppler nedescoperit inca ? Spectatorii au intors capetele si au putut vedea in usa de la intrarea in Stall un om care isi lega sireturile …Era pompierul de serviciu Isi inghitise fluierul din dotare si ori de cate ori tragea aer in piept se auzea cate un fluierat dar nu unul obisnuit ci , pe diferite tonalitati asta deoarece suferea de astm bronsic Boala i se tragea de la tigarile de foi pe care le savura in culise veghind la respectarea
regulile PSI !
Mie, cel mai cumplit mi se pare efectul Doppler de șampanie.
Și mie. La fiecare chef la care am fost ,unde s-a făcut Doppler cu șampanie m-am făcut criță
Da dacă te pălește dopleru ăla în freză, zâmbești ca o greblă. Am fost la un pas de asa ceva, cred că de bucurie m-am făcut pilaf dupaia.
Eu zâmbesc ca o sapă. Am dinții deși (des-deși) , nu : deși ploua el nu-și luase umbrela
În cazul ăsta, celebrul „taci și sapă” se metamorfozează în „taci și zâmbește”. Leonardo (o țestoasă ninjea) likes your post.
Cine este stilistul care imbraca frecventa ? ca are fusta cam scurta….
E o chestie relativistă cred. Timpul se dilată și lungimile se contractă
Mereu reusiti sa ma surprindeti, precum efectul doppler pe tanarul palmuit. amical.
Mereu în sens pozitiv, mereu în sens negativ sau mereu în ambele sensuri ?
Un asemenea efect trebuie, evident, (cu sau fără virgulă) cinstit aşa cum este datina la şoferi. Nu doar la ieşirea din localităţi. Ci mereu. Şi gros. Cinstit gros.
Deși nu-s vitezist, îl mai cinstesc și eu, ce să zic
Nici eu nu sunt vitezist, dar sunt cam mereu grabit. Nu sunt de acord ca trebuie mereu cinstit gros. In general in balcani 10 – 15 EUROis are sufficient cu conditia sa ai un minim de cunostinte de limba bulgara, cum ar fi atunci cand discuti despre 135 in loc de 90 km/h: „criza drugare !”. Am fost atent la bulgarska televiziata pe vremea lu’ nea nicu !
În Bulgaria puneam 15 euro în actele pe care i le dădeam polițaiului. El le citea (actele) și extrăgea o concluzie, odată cu cei 15 euro. Asta ca să nu mai învăț bulgara.