Orice țară poate fi cunoscută mai bine prin celebritățile ei. În România celebritățile sunt de trei feluri :
1. Vedete recunoscute prin talent
2. Vedete recunoscute prin tații lor
3. Alte vedete. Categoria alte vedete este, evident, cea mai numeroasă.
Vedetele ajunse așa prin talent se pot clasifica și ele în două categorii :
Vedete cu talent real, recunoscut internațional : Marcel Iureș, Gică Hagi, Ana Key Ularu, Simona Halep, Mircea Cărtărescu, Adi Mutu, Cristian Mungiu, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, etc.- sau mai puțin internațional : actorii din las Fierbinți, Monica Anghel, Delia, Holograf, câștigătorii de la Vocea României, Master Chef, Românii au talent, etc.
Vedete cu talent simulat – dar larg recunoscut : Inna, Andreea Bălan, Keo, Andreea Esca, Giani Kiriță
Întrucât vedetele ajunse vedete prin orice fel de talent, chiar internaționale fiind, nu sunt interesante nici pentru televiziuni, nici pentru tabloide, deci nici pentru popor, trecem rapid peste ele și ajungem la talentații și talentatele cunoscute prin tații lor, numiți popular în vechime (prin rotacismul specific limbii române) tarentați și tarentată .
Trăim într-o țară în care valorile familiei sunt la mare cinste. Asta explică de ce, odată ajuns orice fel de șef în România, orice om își angajează imediat toate rudele în toate funcțiile în care le poate angaja . Din acest motiv este celebru Andrei Hrebenciuc, care era ( la numai 28 de ani ) lector universitar la ASE și administrator la SIF Moldova. Tatăl lui este celebrul Viorel Hrebenciuc. Nu e de mirare că Elena Băsescu (EBA- unde A vine probabil de la alfabet) este un politician celebru, care are toate calitățile necesare unui europarlamentar. Tatăl ei este fostul președinte Traian Băsescu. Tatăl Alexandrei Copos este suti-milionarul George Copos, tatăl Cameliei Voiculescu – suti-milionarul Dan Voiculescu, tatăl lui Ion Ion Țiriac- aproape miliardarul Ion Țiriac, tatăl Principesei Margareta – regele Mihai de România. Nu-mi dau seama exact ce era tatăl lui prințului Paul de România, dar regula celebrității moștenite se respectă. Și ca să nu ajungem iar la concluzia că era mai bine înainte, tatăl celebrului Nicu Ceaușescu era Nicolae Ceaușescu. Despre mame, în afară de celebra mamă lui Ștefan cel Mare, nu se vorbește așa de mult. Mai cunoscute sunt doar Mama de George Coșbuc și mama Oanei Zăvoranu. Mama Oanei Zăvoranu era așa de cunoscută, încât și Dumnezeu a fost impresionat și a chemat-o la el.
Categoria alte vedete este cea mai căutată de public. Ea cuprinde fete care se dezbracă ușor în public, foste actrițe, foști moderatori de Bingo, văduve ale unor oameni celebri de televiziune, amante de politicieni, Viorel Lis cu nevastă-sa, dizaineri, amante de milionari, soția lui Ilie Năstase și Anamaria Prodan-Reghecampf .
De această categorie se ocupă tabloidele și televiziunile de dimineață pînă seara, așa că nu mai e nimic necunoscut publicului larg.
În ultimul timp, odată cu Românii au Talent și alte emisiuni – concurs gen, la categoria alte vedete a apărut o nouă subcategorie de celebrități, care nu mai sunt vedete nici prin talent, nici prin tații lor, ci printr-o serie de relații complicate, numite poziția copilului. De exemplu, Vica Blochina este mama copilului lui Victor Pițurcă. Cristi Mitrea este tatăl copilului Andreei Mantea.
Dacă ar avea împreună un copil (care ar ajunge sigur vedetă, are toate datele) acesta ar fi numit Copilul tatălui copilului Andreei Mantea, altul decât copilul Andreei Mantea făcut cu mama copilului lui Victor Pițurcă, altul decât copilul lui Victor Pițurcă. Dacă Internetul e viitorul televiziunii și tabloidelor, atunci acestea vor fi vedetele viitorului. Așa să ne-ajute Dumnezeu, dacă nu suntem în stare să ne ajutăm singuri !
Spre ruşinea mea, care a emigrat în acelaşi timp cu mine, că nu am fost atentă când am făcut bagajul şi s-a strecurat şi ea, cred, mărturisesc aici, pe blogul dvs., că pe al meu nici nu aş avea curajul, că îi cunosc pe toţi cei menţionaţi la 2. şi 3. Cred că ei şi mai ales ele, fac, acum, parte din conştiinţa naţională. Altfel nu-mi explic.
Îi cunosc, adică am auzit de ei, sau ştiu cine sunt. Nu îi cunosc personal (Doamne fereşte!). (mărturisire de rectificare, un drept de care pot face uz conform Legii datelor personale)
Mare greșeală, pentru emigranții mai vechi în special, să-și ia rușinea cu ei în țara de adopție ( ce denumire stupidă pentru o țară, by the way). Generațiile noi care vor emigra nu vor mai avea( din fericire) posibilitatea de a comite această eroare, pentru că cei mai mulți nu vor avea nici o rușine pe care s-o ia cu ei.
Şi nici unde să emigreze.
aa)) asa cevaaaa…..io, cand am vazut prima poza, am crezut ca-i planoristul devenit vedeta, sarmanul, care striga dintr-un fund de padure sa-l gaseasca si pe el cineva.
Si be)) poza cu Vica e fake, silicoanele ei sunt de vreo 4,5 ori mai mari. No offence.
none taken, nu am făcut eu poza, o fi una mai veche
La categoria „poziţia copilului” m-am stricat de râs. Şi de Cristi Mitrea tot n-am auzit.
E tatăl copilului a cărui poziție n-o cunoaștem. Presupun !