Cum a salvat Nicoleta Danileț Boboteaza

     Deci, cum să vă spun io, în dimineața în care ne-a salvat Nicoleta Danileț Boboteaza, mă aflam la Biserica cu hramul  „Sf. Ierarh Nicolae” din parohia Făurei –Sat, județul Brăila, împreună cu dascălul Gorobețiu și clopotarul Costache. Că de-o bucată de vreme, mai exact cam de vreo cinci ani, de la nervii cu câinii lu’ tanti Gigi, aveam niște dureri în piept și frica de moarte îmi amplificase credința strămoșească ortodoxă până la un nivel de mă împingea mereu la fapte creștinești. Ca urmare, mă înscrisesem ca epitrop la biserică, mă jurasem să donez 10 kile de telemea lunar pe viață părintelui Manole Doicaru, care erea preotul paroh și-i mai și ajutam pe oamenii bisericii cu orice prilej, cât timp eream la casa din Făurei. Care va să zică, eram noi trei de dimineață în paraclis și lipeam de zor niște etichete pe care scria Aghiazma Mare peste niște bidoane de plastic de doi litri simple, încă nesfințite, pe care să le umple enoriașii cu aghiasmă de la butoiul sfințit din curte. Ideea erea a părintelui Doicaru, că aflase Sfinția Sa, când o spovedise pe nevasta patronului de la Minimarket, că nevasta șefului de la poliția Făurei lansase zvonul că numai marca Aghiazma Mare e sfântă, vindecă de varice și mai e și aprobată de Patriarhie. Deci cum ar veni, să aibă și aghiazma o Denumire de Origine Controlată. Acuma, ce să faci , te pui cu obscurantiștii habotnici ? Cum mereu zice părintele Doicaru : dacă știa ce hal de superstițioși poa’ să fie enoriașii români, se concentra mai tare pe matematică și dădea la Politehnică, da’ nu-i după cum vrea omu, ci după cum dă Domnul. Nu mai vă spun că mai eram și rupt de oboseală de cât alergasem două zile cu chiraleisa prin sat ca să-i ajut pe oamenii bisericii să-i prindă pe creștinii mai zgârciobani acasă, să-i poată sfinți părintele cât de cât  și să le ia banu pentru asta. În fine, clopotarul Costache lustruise bine icoana făcătoare de minuni a Sfântului Foca cu diluant și eu mă pregăteam să ies în curte, să verific masa pe care era pus  butoiul cu apă pe care avea să-l sfințească părintele, să nu se rupă vreun picior și să iasă altă poznă. Cum căutam eu ciocanul sfințit prin paraclis, ca să pot bate cu el în masă să-i fac o verificare nedistructivă, numai ce-o văd venind direct spre biserică pe Nicoleta Danileț, la care la noi în sat îi mai zice după poreclă Bascula. Care poreclă vine de la prescurtarea populară de la autobasculantă, ca o analogie la  cantitatea de bărbați pe care-i răstoarnă ea prin pat într-o săptămână. Bine, nu ne afectează karma noastră de păcate ortodoxe, că ea face asta în Spania, la catolici. La noi vine numai de Crăciun, să-și vadă părinții și stă pînă după Bobotează, să se spovedească, să-și încarce bateriile, cum spun vedetele de la Kanal TV. Și să bea aghiazmă românească. Zice Nicoleta că aghiazma de la catolici în Spania n-are gust bun, din cauză că ei își bagă degetele în apa sfințită la ieșirea din biserică. De îmbrăcat  Nicoleta era îmbrăcată decent, cu blugi rupți la genunchi, de părea că-i mucenică, dar nu degeaba îi spunea Bascula, că avea o benă rotunjită la spate de ziceai că-i surorile Kardashian, nu alta. Nu vă mai spun că mai aflase ea de undeva că ciobanii vin pe locul doi, după pompieri, la apetitu’ sexual și cum noi în parohie n-avem pompieri și eu sunt cam singurul cioban, vă dați seama la ce presiune eram supus. De încordare, am scos limba și-am tras cu ea de patru-cinci ori peste dosul etichetei de Aghiazmă Mare, deși nu era nevoie, că era unsă gros cu aracet. Scurt pe doi, Nicoleta trece pe lângă mine, îmi dă un bilețel cu numărul ei de mobil și-mi zice a subînțeles:

-Nea Titi, dar ce bine-ți stă cu ciocanul ăla în mână ! Zici că-i viu, nu alta, parcă-i crescut din corp de la matale !

Și până să apuc să bâigui și eu ceva, o văd că se duce direct spre părintele Doicaru. Sfinția Sa tocmai terminase de făcut niște genuflexiuni de încălzire, să nu-l lase genunchii tocmai când sfințea  apa  și acum își făcea o cruce de curaj, înainte să iasă din Sfânta Biserică. Ca o explicație suplimentară: Deși părintele Doicaru erea poreclit prin Făurei popa Țuicaru, din motive de răutate necreștinească a enoriașilor, la slujba din biserică n-a folosit niciodată alcool pentru curaj, ci numai semnul Sfintei Cruci pe piept. Chiar mă pusese Diavolul odată și socotisem prin metoda comparativă că la el două mătănii echivalau la curaj cam cu 50 de grame de țuică. Când am aruncat o privire spre curtea Bisericii mi-am dat seama că și avea nevoie de curaj să iasă, nu glumă.

Că deja coada la aghiazmă era de peste 600 de metri și plutonul de babe cucernice de elită din față deja vocifera în șoaptă că trebuia să se trezească și părintele mai devreme, să fie deja sfințită apa. Dascălul Gorobețiu, care tocmai luase și el o Psaltire în mână, de formă, că părintele Doicaru știe oricum toate slujbele pe de rost, când a văzut-o pe Nicoleta, s-a aruncat imediat să se așeze între ea și Sfinția Sa, ca să nu-i tulbure părintelui starea sfântă. Că Nicoleta are obiceiul că-și mai amintește în ultima clipă câte un păcat pe care l-a uitat la spovedanie și vrea să i-l spună neapărat părintelui, să fie curățată de el când bea aghiazma.   Ori pe părintele Doicaru, păcatele lui Nicoleta, măcar că-s relativ  mici, îs de o asemenea natură că-l tulbură complet pentru un sfert de oră. Deci, dascălul Gorobețiu o blochează pe Nicoleta la mantinelă, cum se spune la hochei, iar părintele o rupe la fugă spre butoiul cu apă, să apuce să-l sfințească înainte să mai audă de vreun păcat. Eu am luat sacii cu pet-uri dimpreună cu clopotarul Costache și-am rupt-o la fugă după părinte, să aibă oamenii în ce-și pune aghiasma, odată sfințită apa din butoi. În urma noastră fugea Nicoleta, ținută unu’ la unu’, ca la baschet, de dascălul Gorobețiu. Văzându-l pe părinte cum fuge, enoriașii au crezut că fuge de răspundere, că n-are destulă aghiazmă ca să ajungă la toți și-au dat năvală spre masa pe care stătea butoiul. Așa că fix de ce m-am temut mai tare, de aia n-am scăpat. Din îmbulzeală, un picior de la masa pe care stătea butoiul s-a rupt și masa a început să se încline cu tot cu butoi. Atunci s-a văzut puterea Domnului și forța educației de diasporă la români : în timp ce  enoriașii din sat și-au dus mâinile la gură și se uitau cu ochii holbați cum se răstoarnă butoiul, Nicoleta Danileț a luat inițiativa, s-a năpustit înainte și a rezemat masa cu fundul. Cât a sfințit părintele apa, până când a adus dascălul un butuc să priponim butoiul, Nicoleta nu s-a clintit cu posteriorul de acolo nici un milimetru.

Asta a fost prima minune. Cum a zis și părintele Doicaru: „Dumnezeu lucrează în multe feluri. Azi, El ne-a arătat la toți, în marea Lui milostenie, că poate lucra spre binele nostru până și cu fundul acestei oițe rătăcite, care iaste Nicoleta ”

A doua minune a fost după ce ne-am întors în biserică. Icoanei Sfântului Foca îi cursese o lacrimă mare pe față. Enoriașii au căzut în genunchi, dar, deși era minune clară, nu și-a făcut cruce niciunul. Nu că nu erau cucernici, însă fiecare avea câte două bidoane de aghiazmă în mâini și la fiecare i-a fost frică să le lase jos, ca să nu i le șterpelească careva. Părintele paroh s-a dus la icoană, s-a închinat, și după ce ne-a binecuvântat pe toți, l-a luat pe clopotar deoparte și i-a spus încet :

-Costache, să nu te pună Necuratul să mai ștergi vreodată icoana cu diluant că ne rămâne Sfântu’ fără față !

A treia minune a fost că, în toată învălmășeala asta, am pierdut numărul de mobil al Nicoletei. Părintele Doicaru mi-a spus că ăsta a fost alt semn de la Dumnezeu, pentru că la cum o știe el pe Zizi, nevastă-mea, sigur afla dacă o sunam pe Nicoleta și mă duceam pe la ea. Așa că Dumnezeu a făcu o microminune și mi-a păzit sufletul de ispitirile Satanei și trupul de loviturile lu’ Zizi.

***

(fragment din cartea Titi Smeureac, ciobanul freelancer)