Moțca- o comună din județul Iași, renumită în nordul Moldovei mai ales pentru faptul că drumul de la Bacău la Suceava are în dreptul ei o ramificație spre Pașcani- a fost gazda celei mai temerare încercări documentate, din secolul nostru, de a controla microorganismele. Și asta având la îndemână mijloace atât de rudimentare, încât pot fi calificate ca mijloace lipsă. Luptându-se de ani de zile cu recoltele mici, animalele slabe și uneltele defecte, Nicu Abărdiței – un locuitor neliniștit al comunei, a avut într-o zi o idee uimitoare.
El a încercat să înființeze în comună primul Kibbutz modern din România, și implicit, din județul Iași. Din nefericire, încercarea a eșuat, singura parte bună a întîmplării fiind că s-a dovedit empiric că pentru a funcționa conform scopului propus, un kibbutz trebuie să îndeplinească simultan două condiții:
1.să se afle pe teritoriul statului Israel și
2.să fie populat exclusiv cu evrei fără aspirații comerciale și/sau talent financiar nativ
În ceea ce privește punctul unu, statul Israel a refuzat categoric să primească comuna Moțca în granițele sale, pe motiv că nu poate avea oficial în proprietate teritorii din Europa și Statele Unite. Iar în ce privește punctul doi, ultimul evreu din Moțca plecase în 1957, iar alții nu veniseră în loc nici după 1989. În concluzie, deși descoperite empiric de Abărdiței, ambele condiții de funcționare ale Kibbutz-ului au fost simultan neîndeplinite.
După ce a reflectat îndelung la elaborarea unei teorii matematice, pur românești, în care condițiile inițiale ale tuturor problemelor să fie neîndeplinite, nu îndeplinite cum sunt în matematicile universale, mintea iscoditoare a lui Nicu Abărdiței a trebuit să se îndrepte în alte direcții. Ca un noroc chior, Agenția pentru plăți și intervenții în agricultură nu-i mai dăduse subvenția pentru cele zece hectare deținute în proprietate de aproape doi ani, deci recolta la porumb avea să fie sigur compromisă. Și cum se știe că foamea din viitor e cel mai bun stimul pentru inteligența creativă din prezent, Nicu Abărdiței a imaginat aproape instantaneu o altă idee uluitoare. Inspirat oarecum de reușita savanților japonezi, care au creat o bacterie care se hrănește cu plastic, Abărdiței a avut ideea să creeze o bacterie care să mănânce glod, o materie care se găsește din abundență atât la Moțca, cât și în împrejurimi.
În acest scop, autodidactul Nicu Abărdiței s-a spălat cu grijă pe mâini, reușind să adune circa 30 de milioane de bacterii Escherichia Coli, după calculele sale teoretice. Calculele n-au putut fi confirmate practic, din cauză că singurele microscoape cât de cât performante se aflau tocmai la Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași, unde erau securizate cu lanțuri în laboratoare, ca să nu le fure studenții. Pentru a se convinge că bacteriile izolate nu includ și tulpini patogene, Nicu Abărdiței a turnat o parte din ele pe niște bucăți de brînză, pe care le-a mâncat. După circa o săptămână, întrucât nu i-a apărut nici o toxiinfecție alimentară, el a conchis că nu există tulpini patogene. În continuarea experimentului, moțcanul a amestecat într-o ladă din podul casei semințe de porumb cu glod, peste care a turnat apa cu bacterii, așteptând ca natura să-și urmeze cursul. Ideea că natura are inteligența de a se descurca singură, în orice împrejurare, o împrumutase de pe Facebook, de la numeroasele asociații vegane care o dădeau drept certă.
Numai ideea concretă și specifică a experimentului îi aparținea lui Abărdiței și era următoarea:
Negăsind brânză și prin urmare mânate de foame către evoluție, bacteriile se vor combina cumva genetic cu celulele de porumb și vor începe să mănînce glodul. Noul organism pluricelular, bacter-păpușoiul, după cum l-a denumit provizoriu Abărdiței, urma să-și dubleze masa la maximum câteva ore- ca bacteria, să fie comestibil- ca porumbul, dar mai ales, urma să mănânce glod-ca râma, deși râma nu apărea nicăieri în experiment.
Din păcate, multinaționalele veroase din agricultura mondială, care și-ar fi văzut profiturile diminuate dacă experimentul „bacter-păpușoi” ar fi reușit, l-au zădărnicit de o manieră diabolică, tipic corporatistă. Prin uneltiri specifice, corporatiștii au ațâțat la culme grupul de anti-vacciniști „Jos Seringa”, postând pe pagina de facebook a acestuia informația că Abărdiței efectuează manipulări genetice asupra unor organisme vii, în podul casei. Imediat, un pluton compact de antivacciniste s-a deplasat în podul casei respective și a curmat evoluția darwinistă a bacteriilor, prin mijloace perfect naturiste, turnând var nestins peste ele. În acest fel, orice șansă pentru stabilirea unei premiere pur românești, în biologia microscopică mondială s-a pierdut. Nicu Abărdiței a plecat definitiv în Marea Britanie, îngroșând, mai mult ca sigur, rândurile cercetătorilor britanici de origine română. Iar singura speranță a României la premiul Nobel, în zilele noastre, a rămas Mircea Cărtărescu.
Mare păcat, migraţia inteligenţei româneşti peste hotarele ţării. Persecuţiile din regimul comunist, corelate cu nerecunoaşterea valorilor, în regimul recent capitalist, duc la concluzia unui premiu Nobel pentru literatură câştigat de prolificul Mircea Cărtărescu. Ceea ce n-ar fi rău (măcar au românii un Nobel pentru ceva), dar nici bine, căci până la Cărtărescu sunt mulţi alţi scriitori români valoroşi. Din această dilemă nu se poate ieşi, am zis!
Poate la următorul experiment descoperă și cum m-am pricopsit cu stafilococul auriu în spitalul Floreasca :)))
Altă nădejde nu pare a fi. Pe autorități n-ai cum să te bazezi
Din cate inteleg antivaccinistele astea au organisme fara hormoni de care trebuie si cu tampax in loc de creier. Daca aveau organisme normale cu hormoni si cu organu’ cret ce trebuie sa existe in spatele ochilor ar fi gandit ca nu atat obiectul bacterie este important cat ideea care l-a condus pe NICU sa faca ce a facut si l-ar fi pus la stors cu aparatele lor specifice pentru scoaterea oricaror ganduri de alta natura din capul unui barbat.