Corsarul cel imbecil

Corabia piraților spinteca valurile Mării Nordului cum spintecă un topor o bucată de unt din comerț. Valurile mării spintecau și ele corabia. Marea era liniștită și limpede ca o supă de legume cu carne. Căpitanul corăbiei, corsarul cel imbecil , la nici 18 ani era amantul oficial al reginei Elizabeth. Regina promova mult tineret în această importantă funcție. Pe punte avea loc de patru zile o scurtă ședință operativă de dare de seamă și de alegere a unui nou căpitan. “Ai să dai seama, căpitane ! – rânjeau printre cuțite câțiva pirați iresponsabili. Citiseră de curând nuvela Alexandru Lăpușneanu de Costache Negruzzi. Numai motto-urile, ca să nu-și încarce memoria. Corsarul cel imbecil îi legă la repezeală, cu funii scurte, de vârful catargului. Supuse la vot dacă să-i lege de gât. „Pentru !”, cârâiră în unanimitate  vreo cinci- șase pirați. Toți scriau acum în cor procesul verbal. Majoritatea scriau cu litere chirilice de tipar. Nu prea puteau scrie cu litere de mână. Fiecare pierduse una sau mai multe mâini în diverse bătălii. La babord, apăru ca măgarul din ceață antispărgătorul  de antigheață. „Sondați adâncimea apei ! ”, răcni corsarul cel imbecil. Imediat, doi pirați mai fricoși săriră în apă și se duseră la fund ca niște pietroaie. „Dublați viteza și calculați adâncimea ” . Unii săriră ca să dubleze viteza, alții ca să calculeze adâncimea, cu regula mâinii drepte. Regula funcționa cel mai bine dacă adâncimea era sub cinci metri.

Goarnele sunară adunarea echipajului în careu. Era o manevră foarte dificilă, întrucât puntea era de formă triunghiulară. Marginile careului trebuiau să înoate prin apă, cât timp dura adunarea. „Domnilor”, începu căpitanul . Toți încremeniră cu gurile căscate . De mirare, cei din apă uitară să mai înoate. „ Răpciugoșilor, tâlharilor , lepădăturilor ! ”  Toți respirară ușurați.  Așteptau acum liniștiți, cum așteaptă elevii din clasa a opta ora de dirigenție cu tema „ Educația despre sex” . „Triplați viteza ! ”, spuse în concluzie căpitanul . „ Păi abia am dublat-o, căpitane! ”, îndrăzni curajos contramaistrul Schultze.

I se spunea contramaistru pentru că bătuse odată un maistru, când mai lucra în fabrică. Pe punte mai erau patru contraprofesori, doi contraingineri, un contraamiral și 24 de contrarevoluționari. „Și ce dacă abia am dublat-o ? Nu se mai poate tripla ? ”  „Nu, căpitane , dă cu virgulă ” .  „ Cum adică,  cu virgulă ?” “ Chestia aia căpitane, care se pune când vrei să spui ca calul ,de exemplu ”  Corsarul cel imbecil se întoarse spre restul echipajului, semeț. „ Adică. mă credeți tâmpit ? ” . Nimeni nu răspunse, dar puteai citi pe fața lor ce cred.

Corabia luase o viteză înspăimântătoare. Antispărgătorul  de antigheață gonea când în fața, când în spatele ei, după caz. „Căpitane, mai sondăm adâncimea apei ? ” strigară doi pirați mai slugarnici. Din cer cobora întunericul, ca un parașutist ghinionist căruia nu i s-a deschis parașuta. Corsarul cel imbecil își ținu răsuflarea și spuse trist : “Copiii mei …”

„ De ce ne înjuri de mamă, căpitane ? Cum adică, copii tăi ? ”

“Gura”, răcni corsarul cel imbecil. “ Cei care nu au conștiința curată, să meargă să tragă un pui de somn înainte de bătălie ” . În câteva clipe nu mai rămase nimeni treaz pe punte .

Cu mirare, Corsarul cel imbecil văzu că Antispărgătorul dispăruse fără urmă. Numai puntea corăbiei , despicată în două, arăta oarecum încotro o luase.

 

 

Manuscrisul acestui text, care  datează din 1983.