Departamentul cercetare științifică al Ministerului de Interne al României a primit o comunicare statistică de la departamentul similar al Ministerului de Interne al Bulgariei, în care se arată că : ”şoferii bulgari sînt frecvent controlaţi de poliţiştii români, care le cer sume între 10 şi 20 de euro ”.
Uitându-se chiorâș, dar cu atât mai atent la acest fenomen, experții români au descoperit fără să vrea circuitul natural al monedei euro între România și Bulgaria. TIR-urile bulgăreşti se scurg la fel ca ploaia pe șoselele românești, oprindu-se ca lovite de trăznet la punctele de control. Aici, buzunarele poliţiştilor români, uscate de seceta bugetului, absorb cu uşurinţă euroii, pe care-i rețin în buzunare, lăsînd să treacă mai departe numai TIR-urile. Mai departe din buzunarele poliţiştilor români, euroii se scurg în economia subterană sau se evaporă succesiv la casele de schimb, apărînd iar la suprafaţă, limpeziți, în portofelele turiştilor români care pleacă în Turcia, Grecia și Bulgaria trecând prin Bulgaria.
În Bulgaria, perdelele de poliţişti bulgari plantate pe şosele filtrează la rândul lor euroii, care, printr-un proces similar, reintră în subteranul economiei, zona bulgară, de unde ţâşnesc ca izvor de diurne pentru şoferii de TIR bulgari. Aceștia îi readuc în România, închizând ciclul, să ne ierte firmele producătoare de absorbante, cu sau fără aripioare, dacă am spus din viteză ceva greșit .
În concluzie, dacă tot nu se respectă legea rutieră, în România şi Bulgaria este respectată măcar legea circulației euro : Nici un euro nu se câştigă, nici un euro nu se pierde, totul se mută dintr-un buzunar în altul .
inca o data se confirma ca banul CASH este motorul economiei.
Daca plata se facea in natura, de exemplu in boi si vaci ramaneam de caruta.
Dar,leii?
Daca plata se facea in boi si vaci, se crea un paradox: cum poti sa valorezi mai mult decat esti?
Singurul circuit şi scurt şi lung în acelaşi timp.
Îți vine să râzi, dacă ești pe lire sterline,nu ?
Ai descoperit o banda a lui Moebius mobila cu euro.
Așa cred