Aceasta este o rememorare fotografică, din care se poate vedea că poți afla destule despre o persoană, fie și numai dacă știi ce echipamente audio-video a avut de-a lungul vieții. Spune-mi ce scule audio-video ai avut, ca să-ți spun cine ești !
1. Primul meu echipament audio-video a fost un acordeon. Evident, trebuia să-l acționezi manual și să mai și înveți cum s-o faci corect, astfel încât rezultatul să poată fi considerat aproximativ muzică.
1976. Acordeonul Weltmeister cu 48 de bași. Dacă nu s-o fi stricat, e posibil să mai poți cânta la el și în ziua de azi. Partea de video era numai pentru privitori, care se amuzau când trăgeai burduful.
2.Un aparat personal independent audio, cumpărat din comerțul de stat socialist în 1978. Mi-am vândut acordeonul, de care nu mai aveam nevoie, pentru că descoperisem că nu am nici un pic de talent interpretativ.
Magnetofon de producție poloneză ZK 147. Monofonic, trebuia să ștergi capul magnetic destul de des. Și cabestanul, altfel avea fluctuații de viteză.
3. În 1986, cadou de nuntă de la socrul meu. S-a defectat mecanismul casetofonului, patru ani mai târziu. L-am mai folosit ca radio stereo multă vreme. Ca să vă faceți o idee despre comunism, uneori mă trezeam noaptea din somn și mă uitam la el, așa de minunat îmi părea că este.
Radiocasetofon stereo JVC, așa arăta, specificații tehnice nu-mi amintesc
4. Primul meu televizor propriu, cumpărat din salariul de inginer stagiar la IIRUC Ploiești, în 1987. Cred că din două-trei salarii de stagiar, dar nu mai țin minte precis.
Televizor Sirius, produs în România. Alb-negru, firește. Puteai selecta șase posturi pre-acordate, deși nu erau decât două : TVR1 și TVR2. Oricum, până după 1990 nu avea nici un rost să ai ceva mai bun de alb-negru, cu programele TV de atunci.
5. 1992. Un salt mic pentru omenire, un salt uriaș pentru mine însumi, videoplayer-ul VHS.
Video-player VHS AKAI . Avea microfon și puteai cânta karaoke, dacă aveai videocasete potrivite pentru așa ceva. Videocasete se puteau închiria de la centrele specializate în așa ceva din Ploiești. Unde locuiam în acea vreme.
6. 1993. În sfârșit, televizorul nu mai e alb negru. Primul meu televizor color a fost un Freedom Star, pentru care nu am găsit poze nicăieri. Obținut ca o sponsorizare pentru Asociația Culturală Grupul Divertis, de la firma românească care îl asambla din piese coreene de sud.
Când Freedom Star-ul și-a dat obștescul sfârșit, după un serviciu credincios în grad de cavaler catodic, am cumpărat Goldstar-ul ăsta. Care a trecut ulterior din mână în mână, pe la rude care aveau nevoie de așa ceva, până când i s-a pierdut urma.7. O curiozitate tehnică, walkmanul. Puteai să asculți muzică în timp ce alergai sau mergeai cu trenul. Sanyo era mai ieftin decât Sony, dar suna aproape și era tot japonez. Când se consuma bateria puteai asculta muzică patinată, un rafinament care s-a pierdut.
8. Cam 1995. Primele și ultimele echipamente audio demne de clasificarea semi-profesional pe care le-am deținut. Pentru mine au fost mai mult decât semi-profesionale, au fost aproape rude din familie.
Linie audio Technics, o ramură a Matsushita Electronics. Dublu-casetofon stereo, putea copia casete cu viteză mare, uau. Avea corector de înregistrare pentru casete cu bandă ferro-chrome. Uau ! Cele două deck-uri citeau casetele pe ambele fețe fără să trebuiască întoarse, uau. Boxele le am și azi, merg la nivelul din prima zi. Ar mai merge și restul, cred, dar nu mai am casete audio. O grămadă de ingeniozitate tehnologică pierdută din cauza progresului.
9. 1997. Televizor color cu diagonala relativ mare, 80 de cm.
Sanyo color, nimic deosebit. Era mai mare, atâta tot.
10. Anul 2001 ? Poate, așa cred. Puteai înregistra ce vedeai la televizor, chiar dacă nu vedeai. Îl puteai programa și înregistra la ora fixată. Uau ! Oricum televiziunile românești nu respectau programul, prea ocupate să depășească timpul regulamentar alocat publicității. Vă dați seama că atunci oamenii voiau să înregistreze transmisii televizate ?
Video VHS Panasonic Super Drive, cu patru capete video pe tambur. Merge și azi, mai am câteva videocasete care merg și ele. Nu m-am îndurat să-l reciclez, din anumite puncte tehnice de vedere este o bijuterie electromecanică. Înregistare programabilă automată pentru luni de zile, limitată de capacitatea videocasetei .
11. Nemilos, progresul tehnologic introduce DVD playerele pentru consumeriștii lacomi. Erau și recordere, firește. Pentru cine avea cu ce să le cumpere.
Sus.Video player românesc Eboda, producție românească, destul de bun, mai ales că citea și discuri produse pe vapor sau în garaj. Înlocuit la doi ani cu un videoplayer LG, din cauza unor probleme de funcționare.
Jos. LG trăiește și acum, într-o cutie în pod.
12. Cam 2007. În sfârșit, oamenii mai mult sau mai puțin normali puteau cumpăra televizoare plate fără să se ruineze. Cele cu plasmă erau mult mai ieftine decât cele cu LED, la aceleași dimensiuni. La început și imaginea era superioară. Mie îmi place și acum plasma mai mult. Îmi aduc aminte că a fost o promoție la Selgros, n-am dormit toată noaptea ca să fiu acolo la deschidere și când am ajuns la raft deja se terminaseră, gen.
Televizor cu plasmă LG 42, rezoluție 1024 x 720, HD ready
13. 2009. Dacă ești dependent de filme și seriale, ai nevoie de un echipament asemănător. Sunt dependent.
Player media Popcorn Hour C200. Cu DVD sau Blue Ray player, depinde ce voiai să montezi , cu hard disk , patru USB 2.0, mufă ethernet și toate tipurile de ieșiri audio sau video ale momentului. Unde prin moment se înțelege 2009.
14. 2010. Între mediaplayer și boxe mai trebuia ceva. Pe interfața HDMI se aude, nu-i vorbă, dar numai cât pot duce boxele televizorului. Care nu duc cine știe ce, se știe.
Având boxe stereo și preferând sunetul stereo am cumpărat acest amplificator Onkyo, mai ales pentru că avea telecomandă și puteai regla nivelul sonor de pe fotoliu. În timp ce reglezi, butonul de reglaj al volumului se rotește cu reglajul. O senzație de neprețuit. Pentru mine. Singurul echipament care s-a defectat iremediabil înainte de vreme și fără motiv din tot ce-am avut, inclusiv acordeonul.
15. 2011. Anul în care mi-am dat seama că pentru televizoare este o singură regulă de bază : Numai mărimea contează. Eu m-am oprit aici, la 152 cm. Tocmai când începusem să prind esența lucrurilor.
LG 60pk. Plasmă HD 1920 x 1080
16. Era cât pe-aci să-l uit pe ăsta micu’. Un mp3 player primit cadou de la sora mea prin 2008, din câte îmi amintesc. Coby îl cheamă, îmi pare rău că n-am putut alerga niciodată atât de mult cât poate el să cânte.
Dacă se mai defectează ceva și o să trebuiască să fie înlocuit, o să-mi împrospătez autobiografia. Dacă nu, nu.
(Fotografiile nu sunt ale obiectelor personale. Unele nu mai există, iar celor care mai există mi-a fost lene să le fac poze)
Ce parcurs echipamentistico-istoric atât de comun tuturor celor din acea vreme! M-am identificat și eu cu anumite sentimente și mi-am adus aminte de anumite momente în care le-am achiziționat și eu pe unele dintre ele. Mulțumim. Dacă erau personale, deschideați un muzeu al tehnologiei.
Vreo patru mai am, poate lansez ideea de micromuzeu. Sau chiar nanomuzeu
Dacă ar fi să mai punem și sculele pe care le-am achiziționat și folosit ca ”Divertis”, ți-ar trebui vreo câteva zile de blog, nu mai zic de spațiul de stocare…Stocare pe care.