Altă zi din viața mea

Din orice zi din viața mea mie îmi place ziua. Nu-mi place noaptea. Cu noaptea oricând te poate compara cineva. Din cauza asta nu-mi place nici gardul, nici oaia, nici vaca. Cea mai interesantă parte a zilei e ziua propriu-zisă. Toate organele corpului lucrează : dinții clănțăne în gură, pielea transpiră pe mușchi, sucul gastric borhotește în stomac, inima duduie în piept, creierii sfârâie în cap. Ies în stradă cu grijă, mă uit jur-împrejur atent să nu mă calce vreun nebun cu mașina, să nu mă lovească vreun ecologist cu bicicleta, să nu mă scuipe careva de deochi că ce norocos sunt eu că nu mi-a putut fura el portofelul. Încep să mă gândesc.

– La ce te gândești, dobitocule ? –mă întreabă o doamnă, care iese dintr-un autobuz care intră într-un șanț.

Ca să-i fac în ciudă mă gândesc mai departe. Doamna se enervează și vine spre mine. Mă ascund printre niște borduri, rămase pe trotuar de la modernizarea Bucureștiului din timpul lui Adriean Videanu. Doamna se izbește de prima bordură care cedează, o agață cu poșeta pe a doua, care se răstoarnă, calcă peste a treia pe care o turtește și cade peste a cincea pe care o prelucrează prin așchiere. Opinia publică începe să se adune.

-Ce e, l-a arestat pe Băsescu ?– zice o babă.

– Nu, e nesimțita care fumează țigări electronice în autobuz, zice alta.

– Tăceți odată ! E violatorul de la Pașcani –zice a treia.

– Așa de firav, maică ? –zice prima.

– Și-i femeie, bat-o Dumnezeu s-o bată ! – zice a doua.

– Cît e biletul de tren pînă la Pașcani ? -zice a cincea.

Mulțimea se apropie amenințător, gata să linșeze ceva:  fumători de țigări electronice,  violatori, pedofili, intelectuali de-ai lui Băsescu, la nevoie chiar pe Băsescu. Ca de obicei, poliția lipsește. Nu-i nimic. O înlocuiesc doi reporteri de la Antena 3, care o salvează pe doamnă, o resuscitează fără voia ei, opresc un taxi, dau jos șoferul, o pun pe femeie în locul lui, după care o arestează imediat pentru conducerea taxiului în stare de inconștiență. Breaking news, cum ar veni. E zi lumină. Partea bună e că acum e democrație. De exemplu, peste drum, trei republicani convinși, un ursar, un urs și un om normal fac greva foamei împotriva monarhiei.

  Ursul e nervos, el ar vrea să facă greva foamei de tip japonez, dar fiind urs carpatin n-are voie.  La cinci metri de ei un grup de monarhiști convinși a scos boxele din mașină și pune la mișto melodii cu Nat King Cole, King Crimson și Kingdom Come . Republicanii se enervează că monarhiștii nu fac și ei greva foamei . Nervii ursului cedează și republicanii pleacă să-l plimbe. Mă întâlnesc cu fostul meu coleg de serviciu Vasile Dranca, cu fostul meu coleg de serviciu Costică Burghelea și cu fostul meu coleg de serviciu Nicușor Neacșu. Pînă săptămâna trecută ei erau foștii mei colegi. Acum sunt foști colegi de serviciu și între ei. La uzină au mai rămas așa de puțini angajați că dacă aprinde cineva noaptea un bec în cartier sar toți zece din somn și pleacă la serviciu, de spaimă c-a răsărit soarele. Rămâne partea bună că acum e democrație.

Și când mă gândesc la zilele de altădată, la casa părintească unde bătuse bunica într-un cui săpunul Protex, ca să ne apere pielea de duhuri rele, la gropile de pe trotuarul din fața casei pe care le spălam cu dual-fluoruri ca să nu se formeze peșteri, la cuțitul Solingen pe care îl legase mama cu o sfoară cu motocei de tavan, de crăpa tata de ciudă că nu ajunge să-l ia,  să taie caloriferul, să ne rămână gigacaloria în casă …

Unde sunt umbrele marilor umbre de oameni politici din 1990 ?  Unde-i Vadim care-mpunge, Iliescu gură spartă, Petre cel cu gât subțire, Năstase cel diplomată ? S-au dus toți, s-au dus departe pe o cale ne-nturnată. E dus Brucan, fiul Rașelei, cel isteț ca un proverb ! Ziua s-a dus . La Johannis, în cerdac, toate păsările tac.