1984.Satul

Cobor din tren în satul Branca-Costești unde prin grija, îngrijirea și îngrijorarea edililor locali se află și gara. În gară se întind, alături de tarlalele CAP-ului, câțiva țărani  somnoroși care așteaptă trenul. Aștept să vină primarul comunei, tovarășul Hojbotă. Primarul Hojbotă apare prin gară, așa cum apare și presa, zilnic și de neînțeles. Deodată, pe acordurile melodiei Treceți Batalioane române Carpații, intră în gară primarul Hojbotă, Reinhold pe numele mic. Hojbotă e în trăsură și mână caii cu scurte rezumate al emisiunilor muzical-distractive de la televizor. Caii fug mâncând pământul, pentru că problema furajelor e încă în curs de rezolvare.

Primarul Hojbotă îmi prezintă realizările comunei, eu neavând încotro, îi prezint actele. Cel puțin douăzeci de inși se reped să le citească. La librăria din sat nu s-au mai adus cărți de ani de zile. Oamenii citesc orice ca să exerseze.

Primarul mă ia cu trăsura lui pe lângă lanurile de porumb. În porumb este un continuu du-te vino: se duc copii și vin adulți, se duc fete și vin femei, se duc bătrâni și …nu mai vin .

Cât vezi cu ochii se lucrează, mai departe, nu. De sub tractoarele defecte de pe câmp apare câte un cap de țăran care strigă: “Un hectar pentru un cal ! “ – William Shakespeare, varianta scurtă, aprobată de Partidul Comunist Român. Peste tot domnește buna dispoziție, cu excepția Iordaniei, unde domnește Regele Hussein. În stânga drumului au început lucrările la Canalul de Irigații local. Nici nu se discută problema eficienței ! La fiecare două ore minute se consumă o tonă de motorină, două tone de benzină și douăzeci de sticle de votcă. In schimb, la fiecare patru zile se adaugă un metru de canal, care dacă ar fi fost construit pe vremea lui Vlad Țepeș, azi ar fi adus venituri însemnate. Chiar acum, dintr-o groapă special amenajată în lanul de porumb apare călare pe cal președintele CAP-ului, Ghiță Ghimpu care face poze pentru ziarul local la rubrica : “La noi așa crește porumbul.”  Brusc,din spatele unei grămezi de saci țâșnesc în ordine un câine, un om și un sac, urmăriți de doi milițieni pe motociclete.

Fanfara, adunată în curtea CAP pentru orice eventualitate, intonează un marș festiv.

Este un dublu moment jubiliar: al patru sutelea sac sustras și primul infractor prins. Un milițian îi dresează infractorului procesul verbal, celălalt îi dresează cîinele. Fanfara intonează acum melodiile înfrățite Kalinka și Trandafir de la Moldova. Bătrâne văduve de război de la 1918, 1940 și 1944 încoace, aduc de mâncare, confundând situația. Cuvioșii Condrea și Mustățea, reprezentanții cultelor penticostal și baptist, țin scurte cuvântări mobilizatoare. Agitația capătă accente religioase.

Situația este salvată de primarul Hojbotă care comandă la dreapta împrejur. Sătenii se împrăștie pe la casele lor. Cel puțin 60 la sută se împrăștie la casele noi,construite în ultimii 40 de ani, ceilalți pe unde apucă. Eu mă împrăștii la gară, împreună cu primarul Hojbotă care-și ia rămas bun și pixul pe care mi-l împrumutase. “Vorba ceea: Nu există nici o țară, fără problema agrară ! “