1984.O zi din viața mea

Este iarnă. În fiecare zi din acest anotimp, aburii gonesc prin țevile caloriferului ca un metrou prin jungla Amazonului. Probabil că este dimineață. Nu știu precis, pentru că la ora asta încă dorm. Aștept să cânte cocoșul. Brusc, îmi aduc aminte că l-am mâncat ieri. Mă aflu deci acasă, nu la cămin, pentru că la cămin nu se mănâncă cocoși .Ca într-un coșmar, aud vocea soției care strigă : La muncă, la muncă! Nu mă trezesc din două motive: în primul rând sunt necăsătorit de când mă știu, în al doilea rând nu muncesc încă. Totuși, ce este cu vocea aceasta? Poate prin metempsihoză m-am reîncarnat în soțul cuiva. Al cui, Doamne ferește? Nu am curajul să deschid ochii. În privința soției am auzit că e mai bine să-ți deschidă alții ochii. Sună ceasul.

Patru rubine, patru ruble. Bine că nu l-am mâncat și pe dânsul. Așa îi spunem noi în Moldova, dânsul. Soneriei îi spunem dânsa. Dacă soneria stă pe ceas spunem că dânsa stă pe dânsul. Ce coșmar! Mă simt ca un cobai pe care savanții experimentează leacuri împotriva cancerului.Inima îmi bate ca un ciocan pneumatic de la uzinele Krupp. Trebuie să consult un doctor sau un lăcătuș vest german ? Mă trezesc. Mă trezesc în camera mea de la cămin, alături de alți patru colegi, care dorm. Dacă mă trezeam undeva în Congo, unde un om câștigă un pachet de țigări pe zi ? Eu fumez două ! E un cerc vicios din care nu pot ieși. Ies să mă spăl.

Dau drumul la primul, al patrulea și al șaptelea robinet. Apa începe să curgă la al doilea și la al cincilea. O bijuterie a tehnicii !

 

 

Mă spăl lângă o tânără de sex opus. Unde mă aflu? Ne cerem scuze reciproc pentru ținuta noastră sumară. M-am liniștit. Mă aflu în căminul meu. Bunele maniere sunt la mare cinste.

 

Peste zece minute voi fi la masă. Peste alte zece minute voi lipsi de la primul curs. Mă îmbrac. Am haine puține, dar bine purtate. Strig : Hai la o cafea! Eu strig, eu aud, eu controlez, eu răspund . Beau o cafea alcătuită din tot felul de procente ca să mă familiarizez cu operațiunile bancare. Intră în cofetărie un tînăr ca un dulap cu patru uși, turtit dorso-ventral, adică din două părți. Las banii pe masă, ca să nu mi-i fure careva. În timp ce fug aud din spate:  „Alo, tovarășu, alo tovarășu ! ” Degeaba. Liftul circulă cu patru etaje la 29 de secunde. Cu regula de trei simplă aș putea afla în cîte secunde circulă un etaj. Sau cîte etaje circulă pe secundă. Sau…mai bine iau un taxi. Pînă la Universitate face 21 de lei. Ieri cu tramvaiul a făcut 50.

Dacă efectuăm scăderea am economisit 29 de lei. Dacă n-o efectuăm, tot atîta am economisit. Și așa avem prea multe scăderi . Mai bine închei, ca să ne mai întâlnim…cu ciclul O zi din viața mea !

(Acest text a fost scris în 1983.Din motive de simulare a profunzimii gândirii l-am trecut 1984.)